VIDEO: FOCAR de INFECŢIE şi cuiburi de ciori într-un apartament de pe strada Toporaşilor din Alba Iulia, unde acum un an a fost găsit un cadavru
Locatari din bloc ne-au sesizat faptul că în apartamentul cu numărul 7, de la etajul doi, şi ciorile şi-au făcut „casă”, într-un colţ al băii.
De asemenea, din cauză că în apartament nu a mai intrat nimeni, de la găsirea cadavrului, racordul la apometru s-a defectat şi s-a produs şi o inundaţie. Şi totuşi cheia de la acest imobil se află în mâna unui alt locatar, care a primit-o de la poliţişti după terminarea anchetei.
În urma semnalării acestui caz ne-am deplasat la faţa locului, dar presupusul locatar nu ne-a permis accesul în locuinţă, asta după ce oameni nemulţumiţi i-au spus că nu mai suportă zgomotul făcut de ciori.
La sosirea poliţiştilor şi a pompierilor care au deblocat uşa apartamentului a fost găsită proprietara, B.M.R., fără viaţă. În dormitorul apartamentului a fost găsit cadavrul, în stare avansată de putrefacţie. Din spusele locatarilor, femeia era decedată de mai bine de trei luni, iar cauza a fost înfometarea.
Citeşte şi FOTO-UPDATE: Femeie găsită decedată într-un apartament din Alba Iulia. Intervenţie ISU pe strada Toporaşilor
Acum, la un an de la incidentul nefericit, locatarii blocului reclamă altă situaţie, cauzată de un adevărat focarului de infecţie din acest apartament. Aceştia ne-au relatat că nu mai suportă mirosul şi nici zgomotul făcut de ciorile care şi-au făcut adăpost în locuinţă.
Cheia apartamentului a ajuns la unul din locatarii blocului, care se îngrijea de proprietara apartamentului şi care, din spusele vecinilor, era bolnavă.
Ne-am deplasat la faţa locului, pentru că oamenii au spus că vor să facă publică această situaţie, iar autorităţile să ia măsuri, dar noul „proprietar” nu ne-a permis accesul în locuinţă.
Locatarii s-au luat la ceartă cu acesta, pe motiv că s-au săturat să nu poată dormi din cauza ciorilor care şi-au făcut „casă” acolo, dar şi al mirosului greu de suportat.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (3)