Connect with us
Advertisement

Eveniment

VIDEO: Formularul digital de intrare în ţară va fi obligatoriu, începând de luni. Cum se obține PLF, pas cu pas

Publicat

Formularul digital de intrare în ţară, sau formularul de localizare a pasagerilor va fi obligatoriu, începând de luni. Documentul trebuie să fie completat de toate persoanele care intră în România şi călătoresc cu avionul, trenul, mijloace de transport rutiere sau navale. Mai jos sunt pașii care trebuie urmați pentru obținerea lui. 

Acesta poate fi generat electronic prin intermediul platformei plf.gov.ro, dezvoltată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

Formularul se completează cu maximum 24 de ore înainte de a intra în România şi va fi verificat odată cu cartea de identitate sau a paşaportului în sistemul informatic al Poliţiei de Frontieră

Persoanele care se prezintă la punctele de trecere a frontierei fără formular vor avea obligativitatea de a-l completa într-un termen de 24 de ore. Cei care nu completează documentul riscă o amendă cuprinsă între 2.000 de lei şi 3.000 de lei.

Formularul digital conţine următoarele informaţii: numele şi prenumele, datele de identificare şi de contact; ţara, regiunea şi localitatea de unde călătoreşte spre România, inclusiv cele tranzitate; localitatea şi adresa de destinaţie în România; mijlocul de transport cu care călătoreşte spre România; data intrării în România; datele minorilor însoţitori, dacă este cazul.

Potrivit Guvernului, cu ajutorul informaţiilor din formular, direcţiile de sănătate publică vor putea identifica şi lua legătura mai uşor cu persoanele care au intrat în contact, în timpul călătoriei, cu un cetăţean infectat cu virusul SARS-CoV-2.

Cum se completează și cum se obține PLF

Guvernul României a realizat un tutorial pentru a arăta cum se completează formularul de localizare a pasagerilor.

„Pentru eliberarea formularului este necesară autentificarea cu o adresă de e-mail, unde utilizatorul primeşte un link de acces. Ulterior, se completează câmpurile cu datele solicitate.

Paşii sunt similari cu cei pentru generarea certificatului digital UE COVID. Platforma https://plf.gov.ro va putea fi accesată de orice persoană, începând cu data de 20 decembrie 2021”, au transmis reprezentanţii Guvernului.

Premierul a precizat că formularul este utilizat deja în 18 state UE, fiind necesar pentru protejarea sănătății populației, întrucât va duce la eficientizarea anchetelor epidemiologice.

Pașii de urmat pentru completarea formularului de localizare a pasagerilor (PLF)

Fiecare persoană care inteționează să obțină acest document, trebuie să urmeze acești pași:

  • Vă autentificați pe platformă pe baza unei adrese de e-mail pe care primiți imediat un link.
  • Verificați e-mailul, accesați link-ul primit și veți fi redirecționat în aplicația de completare a formularului
  • Accesați butonul verde ”Formular nou” din partea dreapta-sus a ecranului
  • Selectați secțiunea CNP dacă dețineți o carte de identitate din România sau opțiunea Pașaport/Act de Identitate dacă prezentați alt document la trecerea frontierei
  • Completați câmpurile obligatorii ale formularului cu numele și pronumele, țara din care ați plecat, data plecării și punctul de trecere a frontierei
  • Introduceți adresa de destinație
  • Completarea numărului de telefon la care puteți fi contactat pe perioada șederii în România
  • Selectat modul de călătorie: autoturism, tren, autocar, avion sau vapor și introduceți toate datele necesare în funcție de tipul de transport.
  • Indicați o persoană de contact în caz de urgență
  • Țările vizitate anterior, inclusiv cele tranzitate pe timpul călătoriei
  • Dacă este cazul, adăugați datele minorilor care vă însoțesc
  • În ultima etapă, bifați că sunteți de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal de căte autoritățile competente și că ați luat la cunoștință prevederile legislației în vigoare
  • La final, apăsați butonul verde Salvează, iar aplicația va genera formularul digital de intrare în România
  • Din meniul Listă formulare, puteți vizualiza toate formularele pe care le-ați completat pentru intrarea în țara noastră timp de 15 zile

Când trebuie să completez formularul?

Formularul se completează cu maximum 24 de ore înainte de a intra în România sau în termen de 24 de ore de la trecerea frontierei. Acesta poate fi completat electronic de pe telefonul mobil, tabletă sau calculator și nu trebuie tipărit.

Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Rusinea

    sâmbătă, 18.12.2021 at 16:38

    Da ministrul ala cu pipairea … NIMIC ? A dat-o cu fuga ?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement