George Simion, liderul partidului AUR și candidat la alegerile prezidențiale, a mulțumit Administrației Trump că au scos definitiv România din programul Visa Waiver.

Într-un interviu recent acordat influencerului american Jack Posobiec, asociat cu mișcarea MAGA, Simion a mulțumit autorităților americane pentru decizia de excludere a României din programul Visa Waiver, interpretând-o ca pe un avertisment legat de starea democrației din țară.

Publicitate

Declarația lui Simion poate fi urmărită la minutul 13.52:

„Curtea Constituțională nu va mai putea interveni acum, mesajul de la Washington a fost foarte puternic. Mulțumim Homeland Security și Departamentului de Stat pentru că au transmis României un avertisment, un avertisment corect, că nu mai este o democrație și că nu mai poate fi parte din Programul Visa Waiver”, a declarat George Simion, întrebat dacă nu se teme că, în cazul în care va câștiga alegerile, CCR ar putea decide anularea lor.

Publicitate

Aceste declarații vin însă în contradicție cu cele făcute marți, când Simion promitea că România va fi inclusă din nou în programul Visa Waiver. În acel context, liderul AUR susținea că are deja contacte în cadrul instituțiilor americane responsabile.

„Avem contacte cu persoanele din Homeland Security şi Department of State responsabile de problemă. Avem o foaie de parcurs în acest domeniu şi nici nu ştiu dacă să zic, pentru că va suna populist, va suna neîntemeiat pentru cei care se uită în acest moment la Digi24, dar vom fi reprimiţi în programul Visa Waiver şi vizele pentru România, odată ce revenim la democraţie, vor fi eliminate”, a afirmat George Simion, pentru Digi24.

Publicitate

SUA au scos România definitiv din Programul Visa Waiver cu doar două zile înainte de turul 1 al alegerilor prezidențiale, scrie g4media.ro.

Decizia a fost luată de Homeland Security Department și Departamentul de Stat, potrivit unui comunicat oficial. Decizia a fost luată în ciuda faptului că emisarul Republican la București, James E. Trainor, a recunoscut ingerințele străine la scrutinul din 2024.

Ca motiv pentru scoaterea României din programul Visa Waiver, guvernul SUA arată că ”a decis că desemnarea României ar trebui revocată pentru a proteja integritatea VWP și pentru a asigura securitatea frontierei și a imigrației. România poate fi reconsiderată pentru desemnarea VWP în viitor, dacă va îndeplini criteriile statutare de eligibilitate”, potrivit comunicatului oficial.

Publicitate

Ministerul Afacerilor Externe din România a calificat decizia SUA drept una ”politică”. O posibilă reevaluare a acestei decizii ar putea avea loc abia anul viitor.

sursa: g4media.ro