Connect with us
Advertisement

Eveniment

VIDEO: Greșeala făcută de un șofer vinovat de producerea unui accident mortal pe A1, în județul Alba. Daune de sute de mii de euro

Publicat

Un șofer implicat într-un tragic accident rutier petrecut în urmă cu doi ani pe Autostrada Sibiu – Orăştie, în zona Pianu de Jos din judeţul Alba, a fost condamnat pentru ucidere din culpă. 

Bărbatul care conducea un microbuz cu șapte pasageri și tracta o remorcă pe care era încărcat un autoturism a fost găsit vinovat după ce magistrații au conculzionat că a încărcat prea tare microbuzul. 

Mai exact roata stângă din spatele s-a desprins, iar bărbatul a intrat cu mașina în glisiera metalică, apoi s-a răsturnat. În urma accidentului un bărbat a decedat. Microbuzul plin cu pasageri se întorcea din Italia.

În data de 30 decembrie 2022, șoferul a fost condamnat de Judecătoria Sebeș pentru ucidere din culpă. De asemenea au fost admise și daune morale de sute de mii de euro.


Motivarea instanței a fost făcută publică fiind disponibilă pe portalul rejust.ro.

CITEȘTE ȘI: VIDEO: Accident grav pe A1, în județul Alba. O persoană a murit și o alta a fost rănită, după ce un microbuz s-a răsturnat

Potrivit motivării instanței, ”la data de 22.11.2020, în jurul orelor 07:43, inculpatul a condus pe autostrada A1, din direcția Sibiu  spre Orăștie, ansamblul de vehicule format din autoturismul marca Mercedes Benz cu numărul de înmatriculare, ce tracta remorca tip platformă marca Iberica, cu numărul de înmatriculare, pe care era încărcat autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare.

La un moment dat, la km 314+900 m, pe raza localității Pianu de Jos, datorită unei defecțiuni tehnice, respectiv desprinderea roții stânga spate a autoturismului marca Merceds Benz, cu numărul de înmatriculare, conducătorul auto a pierdut controlul direcției de deplasare, a intrat cu partea stângă a autoturismului în glisiera metalică mediană, după care s-a răsturnat în partea dreaptă a autostrăzii, în afara părții carosabile.

În urma accidentului, a rezultat decesul unui pasager care a ocupat locul din dreapta, pe bancheta din mijloc și nu purta centura de siguranță cuplată, fiind proiectat pe geamul ușii glisante, în afara autoturismului, fiind imobilizat sub acesta și vătămarea corporală a pasagerei pe scaunul din spate a șoferului”, se arată în motivarea instanței.

Ce au descoperit polițiștii la fața locului

”Cu ocazia cercetării la fața locului au fost identificate pe partea carosabilă 2 prezoane secționate, cealaltă parte a prezoanelor fiind reperate în discul unde se montează janta, motiv pentru care s-a procedat la cântărirea autorizată a autoturismului marca Mercedes Benz, fără pasageri, iar conform bonului de cântar emis, acesta cântărea 5100 kg, rezultând deci o depășire a masei maxime autorizate (3500 kg)”, au precizat magistrații.

Analiza unui expert

”Roata din stânga spate s-a desprins, producând un balans al autoturismului, care s-a izbit de glisiera metalică ce desparte sensurile de mers, apoi a părăsit partea carosabilă, unde a avut loc impactul cu șanțul de scurgere a apelor pluviale, s-a răsturnat și a intrat în coliziune cu un indicator rutier.

S-a concluzionat de către expertul tehnic judiciar că greutatea excesivă a ansamblului de vehicule, peste limita maximă admisă, acesta cântărind 5100 kg, față de 3500 kg, cât este greutatea maximă admisă, a fost cauza desprinderii roții din stânga spate a autovehiculului, ce a condus la producerea accidentului.

Astfel, pericolul de accident a fost creat în mod direct de către inculpat, care a circulat cu un autovehicul a cărui greutate totală a fost cu mult peste limita maximă admisă pe drumurile publice. Starea de pericol iminent a apărut în momentul în care la roata din stânga spate a autovehiculului s-au rupt 2 șuruburi de prindere, moment în care manevrabilitatea autovehiculului s-a diminuat considerabil.

Astfel, s-a stabilit de către expert că accidentul nu se putea produce dacă inculpatul circula cu autovehiculul având greutatea mai mică sau egală cu greutatea maximă admisă pentru acea categorie de autovehicule”, se mai arată în motivarea instanței.

Ce au decis magistrații

”Din probele administrate în cursul urmăririi penale, în special din raportul de expertiză tehnică judiciară auto, rezultă cu certitudine procentul de culpă de 100% al inculpatului, din moment ce expertul a stabilit că accidentul nu se producea dacă autovehiculul circula având greutatea maximă autorizată. Drept urmare, instanţa constată că, într-adevăr, există o culpă exclusivă a inculpatului în producerea evenimentului rutier”, au precizat judecătorii.

Drept urmare, judecătorii l-au condamnat la un an și 6 luni de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă.

De asemenea, societatea de asigurări a fost obligată la plata sumei totale de 280.000 euro, echivalentul în lei la cursul valutar al BNR de la data plății, reprezentând daune morale pentru rudele bărbatului decedat.

Momentan sentința nu este defnitivă și poate fi atacată în apel la instanța superioară.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement