Guvernul a aprobat joi seara, într-o ședință extraordinară, bugetul de stat pentru anul 2026. Pe agenda reuniunii s-a aflat și o hotărâre de guvern care prevede majorarea salariului minim brut pe economie, de la 4.050 de lei la 4.325 de lei începând cu 1 iulie 2026.

Publicitate

La finalul ședinței de Guvern, premierul Ilie Bolojan, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, și de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Nadina Dogioiu susțin o conferință de presă.

Potrivit proiectului de buget, deficitul bugetar pentru 2026 este estimat la 6,2% din PIB, urmând să scadă la 5,1% în 2027.

Pe agenda ședinței s-au aflat și un proiect de hotărâre care stabilește ca, începând cu data de 1 iulie 2026, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată să crească la 4.325 lei lunar, precum și un proiect pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat de 0,85 de lei/litru pentru compensarea creșterii accizei la motorină pentru transportatori.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Principalele declarații făcute de premierul Ilie Bolojan

  • Am adoptat toate proiectele care au permis adoptarea bugetului și trimiterea la Parlament mâine dimineață în vederea dezbaterii și aprobării.
  • S-a aprobat creșterea salariului minim brut pe țară de la 1 iulie, cu 6,8% față de valorea de astăzi, ajungând la 4.325 de lei.
  • De asemenea, a fost adoptată o schemă de ajutor de stat pentru compensarea creșterii accizei la motorină care este dedicată transportatorilor. (...) Compensarea a fost crescută de la 0,65 de bani la 0,85 de ani, în așa fel încât creșterile de preț la combustibil pentru transportatori să fie parțial compensate
  • A fost aprobată ordonanța pentru simplificare și debirocratizare. Această ordonanță cuprinde 3 reforme: autorizarea investițiilor mari, autorizarea pe mediu și autorizarea pentru stingerea la incendiu, ISU.
  • Avem o comisie pentru examinarea investițiilor străine la care toate investițiile care depășeau 2 milioane de euro trebuiau să treacă, inclusiv companiile românești. Am ridicat pregul la 5 milioane de euro. Am redus domeniile de avizare și termenul de avizare. A fost redus termenul de avizare substanțial, o reduce de cel puțin 2 luni, toate documentele vor fi depuse printr-o aplicație informatică.
  • Pe mediu, reducerea unor termene pentru depunerea documentelor, pentru analiza memoriului, pentru decizia de încadrare. Reducerea înseamnă în total de la 125 de zile la 85 de zile. E vorba de investițiile mari. Va fi introdus un sistem informatic în care documentele vor putea fi depuse și respectarea termenelor va fi urmărită.
  • La securitatea la incendiu se va face o avizare mai rapidă, o avizare bazată pe riscuri, în care numărul de documente va reduce cu peste 40%. S-a eliminat obținerea acestui aviz pentru cele cu risc scăzut. Iar termenele de avizare au fost reduse. Dacă angajații ISU nu vor emite la timp aceste documente, va exista o răspundere disciplinară a acestora și se va considera un acord provizoriu de 60 de zile, în așa fel încât companiile să nu fie blocate în activitate. Și aici documentația se va face exclusiv electronic. Iar pentru proiectele repetitive, cum sunt rețele de magazine, va fi suficient un acord unic în așa fel încât să nu se mai obțină în fiecare județ.
Publicitate

Majorarea salariului minim, de la 1 iulie 2026

Potrivit ministrului Muncii, Florin Manole, din luna iulie 2026, tariful orar va fi de 25,949 lei/oră pentru un program complet de lucru de 166,667 ore, în medie, pe lună.

Majorarea reprezintă o creştere de 6,8%, ceea ce în valoare absolută înseamnă 275 de lei în sumă brută. În valoare netă, salariul va fi de 2.699 lei (cu deducerea de 200 lei), majorarea pe net fiind de 125 lei. În România, beneficiază în prezent de salariul de bază minim brut garantat în plată 831.382 de salariaţi, a mai precizat Ministerul Muncii. De majorarea salariului de bază minim brut pe ţară vor beneficia 1.759.027 salariaţi.

Material în curs de actualizare.