O dronă militară americană, model MQ-9 Reaper, a fost filmată marți deasupra județului Alba, în zona Decea, nu departe de Aiud. 

La prima vedere, drona ar putea fi înarmată, după încărcătura pe care o poartă în partea inferioară.

Publicitate

Cel mai probabil, este vorba despre una dintre dronele dislocate la baza aeriană de la Câmpia Turzii.

MQ-9 Reaper este un vehicul aerian fără pilot (UAV) capabil să efectueze operaţii de zbor comandate de la distanţă sau autonome, fiind dezvoltată de General Atomics Aeronautical Systems (GA-ASI), în principal pentru Forţele Aeriene ale Statelor Unite (USAF).

Drona poate lansa 1,7 tone de muniție de mai multe feluri, dar poate transporta și containere de bruiaj electronic sau sisteme de rachete-capcana ADM-160 MALD si MALD-J pentru suprimarea capacitatii antiaeriene adverse.

Publicitate

În luna iulie a acestui an, una dintre dronele de la baza aeriană de la Luna, s-a prăbușit lângă Câmpia Turzii.

Ministrului Apărării, Vasile Dâncu, a spus atunci că drona MQ-9 Reaper era operată de americani. „Noi nu operăm în acest moment”, a adăugat el.

MQ-9 Reaper sunt printre cele mai importante drone utilizate de Armata americană. Un astfel de UAV a fost folosit de americani și în celebra misiune în care l-au asasinat pe generalul Qassem Soleimani, arhitectul acțiunilor externe anti-americane ale Iranului.

Foto/video Alba24