Au mai rămas trei luni până la termenul anunțat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) pentru finalizarea lucrărilor de construcție pe autostrada Orăștie-Sibiu. Dacă pe tronsonul Sebeș-Sibiu, ce ar trebui să fie gata în noiembrie, există porțiuni de drum care fac acest termen să nu pară deloc realist, lucrările de pe tronsonul Orăștie-Sebeș au ajuns într-un stadiu avansat. Cu toate acestea, este greu de crezut că drumul va fi deschis circulației în luna august, așa cum a anunțat CNADNR.

Publicitate

Pe tronsonul Orăștie-Sebeș, cea mai mare parte a șoselei a fost deja asfaltată, iar pe anumite porțiuni au fost deja trasate marcajele rutiere.

În zona sensului giratoriu dintre Lancrăm și Sebeș, pe toată ruta ocolitoare a orașului, pe autostradă a fost turnat un strat de asfalt și se lucrează la poduri. Pe aproape toată lungimea până în zona Cut, șoseaua este betonată și asfaltată.

Totuși, pe porțiunea Sebeș-Sibiu, au mai rămas câteva poduri și pasarele care sunt încă departe de a fi finalizate.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Citiți și:

GALERIE FOTO: Stadiul lucrărilor la autostrada Orăștie -Sibiu, în zona Sebeș- Cut. AMR: trei luni. Va fi gata până în noiembrie?

Imagini din avion din zona Sebeș:

Stadiul lucrărilor pe tronsonul Orăștie-Sebeș:

Termenul de finalizare al autostrăzii Orăștie – Sibiu a fost stabilit inițial în aprilie 2013. Trosonul Vințu de Jos-Cut este executat de STRACO Grup, are o lungime de 19 km și costă 377.780.208 lei ( aproximativ 87,8 milioane de euro). Pe porțiunea Orăștie – Vințu de Jos – km 24+110” lucrările sunt executate de SC STRABAG SRL, iar valoarea investiției este de 551.041.792,37 lei.

Sursa video: Youtube - InterFlyRO