Administrație
VIDEO: Imagini din timpul operațiunii de salvare a unei turiste accidentate în Peștera Huda lui Papară din Apuseni
Imagini din timpul operațiunii de salvare a unei turiste care a căzut în gol în Peștera Huda lui Papară din Apuseni. Tânăra, în vârstă de 30 de ani făcea parte dintr-un grup de patru turiști, membri a unui club de speologie din Timisoara, care au făcut o expediție în peșteră. În aceasta perioada peștera, în mod normal, este închisă.
Accidentul a avut loc, sâmbătă după amiaza, în jurul orei 15,00. Intervenția salvamontiștilor din Alba a durat câteva ore, tânăra care a fost scoasă din caverna peșterii suferind fracturi ale membrelor inferioare și hipotermie.
Potrivit șefului Salvamont Alba, Lucian Forda victima a fost predată medicilor în jurul orei 18. Salvamontiştii au anunţat, sâmbătă seară, că au reuşit o operaţiune de salvare în Munţii Trascăului, la Peştera Huda lui Papară, judeţul Alba.
”Victima este o turistă în vârstă de 30 de ani, care a fost antrenată într-o cădere de circa patru metri, soldată cu leziuni la nivelui membrelor inferioare, posibilă fractură”, a precizat Forda. Victima a fost predată medicului de pe ambulanță și a fost internată la cel mai apropiat spital din zonă.
Potrivit șefului Salvamont Alba, la faţa locului au intervenit salvatori speologi şi salvatori montani din cadrul Salvamont si Salvaspeo Alba. Cei patru membri ai grupului din care făcea parte și victima fac parte dintr-un club de speologie din Timișoara.
Acesta este al patrulea accident la Peștera Huda lui Papară din ultimii zece ani, un loc deosebit de frumos, dar și extrem de periculos chiar și pentru speologii cu experiență.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News