O pisică sălbatică a fost surprinsă de camerele de monitorizare ale Romsilva pe când traversa un mic pârâu într-o pădure din Parcul Natural Apuseni.

Potrivit specialiștilor Romsilva, pisica sălbatică este un animal solitar, care vânează mai mult noaptea.

Publicitate

La maturitate, felina poate ajunge la o greutate de 8 kilograme și să aibă o lungime de 70 de centimetri. De semenea, lungimea cozii poate ajunge la 35 de centimetri.

Pisica sălbatică se hrăneşte cu mamifere mici şi păsări.

Parcul Natural Apuseni are o suprafață de 76.064 de hectare, în zona Munților Apuseni, pe teritoriul județelor Cluj, Bihor și Alba. 50.793 de hectare sunt păduri, care adăpostesc o faună bogată.

Foto: captura video (Facebook, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva)

Publicitate