Connect with us
Advertisement

Economie

VIDEO: Impozitele pe proprietate vor crește cu 50% de anul viitor. Informația, confirmată de Nicolae Ciucă, la Alba Iulia

Publicat

Impozitele pe proprietate vor crește cu până la 50% de anul viitor, potrivit unui amendament depus la Parlament și asumat de Coaliția de Guvernare, respectiv de parlamentarii PSD și PNL.

Informația a fost confirmată de premierul Nicolae Ciucă, care a spus miercuri, la Alba Iulia, că decizia a fost luată în Coaliție. 

Declarația premierului poate fi urmărită la minutul 1:19:30.

Prim-ministrul a răspuns unei întrebări venite din partea unei jurnaliste a postului Realitatea Plus.

”Este un amendament care a fost discutat și la nivelul Coaliției, a fost discutat și cu reprezentanții autorităților locale și cu Uniunea Națională a Consiliilor Județene, cu asociația municipiilor, a orașelor, a comunelor, fiecare dintre dumnealor venind și ridicând problema că vechea formulă din codul fiscal prevedea o serie întreagă de demersuri tehnice, anume acea ridicare a nivelului de impozit în funcție de valoarea cuprinsă în grilele notariale, ceea ce la nivelul autorităților locale, tehnic, era imposibil de realizat până la sfârșitul anului.

Impozitul pe proprietate crește cu 50%: ”Este o decizie care a fost luată în Coaliție”

De aceea s-a solicitat și s-a obținut acordul politic, această decizie să amânată, în schimb se introduce amendamentul astfel încât acestea să fie crescute cu 50% față de valoarea inițială” a spus premierul Ciucă.

Întrebat de ce a ales această măsură, în condițiile în care oricum, prețurile au crescut foarte mult iar populația resimte acest lucru, Nicolae Ciucă a răspuns sec: ”Este o decizie care a fost luată în Coaliție”.

Intenția autorităților este așadar ca impozitarea locuințelor să se facă după algoritmul folosit și astăzi, dar la valori majorate cu circa 50%.

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat după ședința de Guvern că ”eventualele creșteri de impozite” nu vor afecta persoanele cu venituri mici.

UPDATE Ciolacu, despre majorarea impozitelor pe locuințe: Decizia a fost descentralizată

Decizia majorării impozitării locuințelor este descentralizată, spune liderul PSD, Marcel Ciolacu: „Trebuie să înțelegem că s-a dus comunismul, a plecat din România”.

„Asociațiile municiilor, orașelor, au spus că neterminându-se digitalizarea, nu se poate aplica acea grilă notarială și atunci s-a luat decizia să lași, să descentralizezi către autoritățile locale.

Vorbim de descentralizare, când o facem dăm înapoi și criticăm. Am descentralizat aceste taxe către autorităție locale, ele creând un echilibru bugetar”, spune Marcel Ciolacu.

El a adăugat că România are cele mai mici venituri din UE din impozitarea proprietăților, sub 2%, iar media europeană este de 4,6%.

„Există o diferențiere corectă, una este o clădire în mijlocul Bucureștiului și alta e o clădire în mijlocul municipiului Hunedoara. Vorbim de o plajă pe care am lăsat-o.

Unele autorități locale poate nu vor să facă nicio mărire dar o diferențiere de zone și unde există proprietățile trebuie să existe. Este un amendament la care vor veni norme de la Ministerul de Finanțe.

Trebuie să înțelegem că s-a dus comunismul, a plecat din România. Nu mai putem impozita oamenii la fel, pe clădiri aflate în alte locații, în alte județe”, încheie liderul PSD

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement