Miriam Bulgaru este unul dintre fenomenele sportului albaiulian, și recent a participat la primul turneu de Grand Slam din carieră, unde a obținut și prima victorie.

Tenismena Miriam Bulgaru a obținut recent una dintre cele mai mari performanțe ale sportului din Alba: participarea la Roland Garros.

Publicitate

„Roland Garros a fost cea mai frumoasă experiență din viața mea, atât pe plan sportiv, cât și personal. A fost un vis împlinit să joc pe cea mai mare arenă de zgură și mă bucur că am reușit să obțin și prima mea victorie la un Grand Slam”, a declarat Miriam Bulgaru pentru alba24.ro.

În ceea ce privește planurile de viitor ale sportivei din Alba Iulia, aceasta își dorește să se mențină la un nivel ridicat, în perspectiva participării la următoarele turnee WTA 25.00, și la US Open.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Miriam urmează să efectueze un stagiu de pregătire la munte, după care va participa la un nou turneu internațional WTA, în Italia.

La Roland Garros, Miriam Bulgaru a trecut de primul tur de calificări, după victoria cu 2-1 (1-6; 6-3; 6-2) în fața rusoaicei Ekaterina Makarova.

Ulterior, în turul doi de calificări, Miriam a pierdut în fața sportivei din SUA, Kayla Day, cu scorul de 2-0 (6-4; 6-1).

Miriam Bulgaru are 24 de ani și se clasează pe locul 218 în ierarhia WTA.