Peste 40 de membri ai Asociației de Arbitraj Instituționalizat au participat, pe esplanada Catedralei Reîntregirii Neamului din Alba Iulia, la ceremonia de depunere a jurământului de intrare în profesie. Ceremonia a fost una specială deoarece cei  care au depus jurământul fac parte din a  X-a promoție de arbitri a Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat.

Publicitate

În fața Catedralei Reîntregirii Neamului peste 40 de membri ai asociației au depus vineri, 28 septembrie jurământul de intrare în profesia de arbitru instituționalizat.

Evenimentul a încheiat seria acțiunilor ”Zilele Arbitrajului Instituționalizat”, care în acest an au fost organizate în Târgoviște, Constanța și Alba Iulia.

Ediția a III-a a Manifestării a stat sub semnul Centenarului Marii Uniri. Din acest motiv Consiliul Director al A.A.I. a hotărât ca ceremonia să se finalizeze la Alba Iulia.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Evenimentele din cadrul manifestării au reliefat faptul că arbitrajul, alături de alte căi altenative de soluționare a conflictelor, a fost practicat de către români și strămoșii acestora, că pe spațiul carpato-danubiano-pontic a existat o cultura a justiției private și ca la momentul realizării Marii Uniri arbitrajul era reglementat prin Codul de procedură civilă și utilizat în soluționarea unor cauze civile.

Tribunalul permanent de Arbitraj Instituționalizat este o alternativă la instanța de judecată statală fiind abilitat să judece orice dispută de natură civilă, cu excepția cazurilor de starea civilă, capacitatea a persoanelor, dezbatere succesorală, relaţiile de familie, precum şi drepturile asupra cărora părţile nu pot să dispună.

Publicitate

Pentru a fi eligibil față de instanța statală de judecată, tribunalul a instituit o serie de avantaje, precum: confidențialitatea, celeritatea, costurile reduse, procedura flexibilă, posibilitatea dată parților de a-și alege arbitrii.