Connect with us
Advertisement

Eveniment

VIDEO: Încep lucrările la prima parcare supraetajată din Alba Iulia. Când ar putea fi finalizată

Publicat

Încep lucrările la prima parcare supraetajată din Alba Iulia. Autoritățile locale au predat vineri amplasamentul pentru construirea noii parcări, în locul fostului bloc G2 – Turturica din cartierul Cetate. 

Noua parcare va fi construită pe structură de beton și va avea o învelitoare exterioară din metal. Aceasta ar urma să fie finalizată până la finalul acestui an.

Încep lucrările la prima parcare supraetajată din Alba Iulia

„Ne aflăm pe locul fostului Bloc G2 – Turturica, într-un moment important pentru locuitorii acestui cartier și nu numai. Pornim  de astăzi, predăm amplasamentul pentru noua parcare P+2 supraetajată, practic prima parcare supraetajată care se construiește la Alba Iulia.

144 de noi locuri de parcare vor fi puse la dispoziția locuitorilor din zonă, dar nu numai, pentru că vor fi și parcări publice și parcări rezidențiale.

Mai avem în proiect încă două astfel de parcări, împreună cu terenul pe care l-am predat și cu parcarea supraetajată din fața noului Ambulatoriu de la Spitalul Județean, pe care o va construi Consiliul Județean.

Termenul de execuție este de 8 luni, dar după cum îl cunosc pe constructor și după cum s-au angajat, sunt convins că în acest an vom beneficia de aceste locuri de parcare”, a spus primarul Gabriel Pleșa.

A doua parcare supraetajată din Alba Iulia va fi construită în fața Policlinicii

O a doua parcare supraterană, ce va fi construită în parcarea din fața Policlinicii, ar putea fi gata la începutul anului viitor.

„Eu cred că și Consiliul Județean, dacă termină licitația și încep în a doua parte a acestui an, undeva pe începutul anului viitor va fi gata și cea de la Policlinică, de la Ambulatoriul nou”, a mai spus primarul Gabriel Pleșa pentru Alba24, la ediția electorală a emisiunii Testul de Sinceritate.

Planuri pentru achiziția unui teren privat în zona Piața Cetate

„Există și acel teren, lângă Piața agroalimentară din Cetate.

E o proprietate privată pe care am închiriat-o, suntem în discuții cu proprietarul să vedem dacă reușim să cumpărăm acel teren și să facem și acolo o parcare supraetajată.

Toate bateriile de garaje care expiră și cel mai târziu expiră în 2027, le dăm jos să încercăm să mai creem locuri de parcare”, a mai declarat primarul Pleșa.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement