Ministerul Apărării Naţionale a postat pe pagina de Facebook a instituția filmarea unui moment impresionant: un soldat român întors din Afganistan, îşi reîntâlneşte fiul.

Plutonierul Ovidiu Boboc a fost plecat pe frontul din Afganistan timp de şase luni, dar asta a făcut doar ca momentul întoarcerii lângă familie să fie cu atât mai special, după cum se vede din filmarea postată pe pagina Ministerului Apărării.

Postarea de pe contul Ministerului Apărării:

”Surpriză pentru Luca! Tati a venit acasă din Afganistan!

Publicitate

În lunile în care ai lipsit, multe s-au schimbat tati și am atât de multe lucruri să-ți povestesc. Am fost foarte cuminte și am ajutat-o pe mami în locul tău, mi-a plăcut să fiu bărbatul casei dar abia așteptam să te întorci acasă. Nimic nu te poate înlocui, dorul de tine a fost de nedescris, în special de sărbători. Când te-am văzut la ușă pur si simplu nu mi-am mai găsit cuvintele și tot ce mi-am dorit după șase luni în care ai lipsit a fost să mă strângi tare tare în brațe și să nu mai pleci de lângă mine.”

Publicitate

Plutonierul Ovidiu Boboc a ajuns acasă după șase luni petrecute în teatrul de operații Afganistan alături de ”Vulturii Negri. Bine ai venit acasă, Ovidiu!”