VIDEO: La doar 19 ani un tânăr din Alba a fost prins beat la volan, dar și cu permisul suspendat. Ce spun polițiștii
Un tânăr din Meteș a fost reținut pentru 24 de ore de oamenii legii, după ce a fost prins beat la volan, pe o stradă din localitatea Tăuți. Apoi, după ce polițiștii au verificat baza de date au descoperit că tânărul avea și permisul suspendat.
Drept urmare, acesta a fost reținut de polițiști. Cazul tânărului a fost comunicat de reprezentanții IPJ Alba, în buletinul de presă din 24 februarie 2026.
Potrivit IPJ Alba, la data de 23 februarie 2026, în jurul orei 03.50, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au oprit, pentru control, pe raza localității Tăuți, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din localitatea Meteș.
În urma testării tânărului, cu aparatul alcooltest, a rezultat valoarea de 0,54 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.
Apoi, din verificările efectuate de către polițiști a reieșit că tânărul are suspendat dreptul de a conduce autovehicule.
Acum tânărul va fi cercetat pentru conducere sub influența alcoolului și conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)