Eveniment
VIDEO: Legăturile lui George Simion cu neolegionarii din Dobrogea: Documentar realizat de ziarele Infosudest și DobrogeaLive

Legăturile lui George Simion cu mișcarea neolegionară din România, dar mai ales cu mișcarea neolegionară din Dobrogea sunt arătate într-o investigație a reporterilor din Constanța.
Jurnaliștii de la InfoSudEst.ro și de la DobrogeaLive au arătat într-un documentar video cum candidatul cu cele mai mari șase la alegerile din 18 mai are legături directe cu mișcarea neolegionară din Dobrogea.
Reporterii celor două publicații, au arătat, cu dovezi, că George Simion a fost lansat în politică de fiica celui mai cunoscut legionar din Dobrogea, Zoe Rădulescu. Acolo, el și AUR au obținut cele mai mari rezultate politice în ultimii ani.

De asemenea aceștia au făcut legătura dintre Simion și mișcarea neolegionară prin apropierea pe care o are cu o persoană ce s-a aflat și în anturajul candidatului pro-rus, Călin Georgescu. Este vorba despre Eugen Sechila. Sechila este ginerele lui Zoe Rădulescu, cea menționată mai sus, notează reporterii în DOCUMENTARUL Info Sud-Est: George Simion și neolegionarii din Dobrogea.
Legionarii au confiscat lupta împotriva comunismului, iar diferența o face crima, pe care legionarii au folosit-o ca armă politică. Mișcarea Legionară e responsabilă, între altele, de pogromul evreilor din București din 1941 și moartea a patru premieri ai României.
Mișcare legionară cu binecuvântarea lui Teodosie
Cu binecuvântarea lui Teodosie, mișcarea neolegionară din România crește în mai multe nuclee, toate sateliți în jurul mănăstirii Văcăreștii Noi, și pentru care Teodosie a primit una din cele două sancțiuni care i-au fost aplicate de Biserica Ortodoxă.
Cealaltă sancțiune a primit-o pentru că l-a susținut pe Călin Georgescu, care, la fel, a câștigat unul din cele mai mari rezultate electorale în Dobrogea. Pe scurt, extremiștii au obținut aici, în Constanța și Tulcea, peste media națională.
Reporterii Info Sud-Est au documentat într-un material video, în colaborare cu Dobrogea Live, cele mai importante conexiuni ale neolegionarilor și simpatizanților acestora, al căror beneficiari direcți, electoral, au fost partidele extremiste SOS România și AUR și oamenii politici Călin Georgescu și George Simion.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
pilu
miercuri, 14.05.2025 at 12:37
Şi-a mutat sistemul locul de decapitare din Prahova în Dobrogea. Se adaptează din mers. Au o frică viscerală că se va ajunge la desecretizări şi atunci, pa cu voi.
bobi
miercuri, 14.05.2025 at 12:38
Vă bate ceasul? Se termină sponsorizarea?
Fili
miercuri, 14.05.2025 at 13:52
Povesti cu pesti. De luni o sa vedem adevaratele legaturi ale politicului cu mafia.