VIDEO: Liber Pater, cea mai frumoasă statuie a Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia. Povestea unei descoperiri incredibile

Statuia lui Liber Pater, însoțit de Pan și o panteră, este una dintre cele mai frumoase piese din perioada antichității romane, aflate în colecțiile Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia. 

Statuia domină expozițiile muzeului, fiind o atracție pentru vizitatori.

„Grupul statuar aflat la Muzeul Național al Unirii a fost găsit în perioada 1989-1990 în Partoș, actualul cartier al municipiului Alba Iulia, care suprapune parțial antica colonia Aurelia Apulensis. (…) Este o piesă deosebit de importantă. Este printre cele mai valoroase piese sculpturale antice de pe teritoriul României și implicit din Apulum, aflate în colecțiile muzeului nostru”, a explicat arheologul George Bounegru.

Grupul statuar a fost descoperit în anii 1989 şi 1990 de către arheologul Alexandru Diaconescu, în partea de nord-vest a coloniei Aurelia Apulensis (actualmente cartierul Partoş), în cursul unor săpături sistematice, care au dus la dezvelirea a unui complex de cult dedicat zeului vegetaţiei şi viţei de vie.

Statueta a fost cioplită din marmură de Aphion, în centrul Asiei Mici, în Frigia, unde exista un mare atelier de scupltură si unde tradiţia artei clasice era încă vie la începutul secolului al II-lea.

Statuia a fost cioplită probabil în vremea împăratului Hadrian, deci la începutul epocii Antonine. Ulterior a ajuns în Dacia, consideră arheologii, devenind parte din sanctuarul lui Liber Pater din Apulum.

Sanctuarul a funcţionat în secolul al III-lea, iar, după abandonarea sa, a fost vandalizat de creştini.

Acolo a fost probabil o grădină, unde într-o firidă era expusă această statuie, alături de un altar de piatră de care au fost zdrobite celelalte 7 statuete din ansamblu.

Liber Pater a fost spart în 34 de fragmente, 10 importante şi restul mărunte. A fost smulsă de pe postament şi apoi lovită, chiar la baza nasului, care nu a mai putut fi restaurat, a constatat Alexandru Diaconescu, descoperitorul ei.

Realizare extraordinară, dintr-o singură bucată de piatră

La microscop s-au descoperit urme de vopsea pe buze, la păr şi la frunzele bastonului.

De altfel grupul a fost realizat ex uno lapide, dintr-un singur bloc de piatră, ceea ce era o dovadă de maximă virtuozitate din partea sculptorului, mai ales dată fiind complexitatea pozei.

Zeul vegetaţiei este aproape nud, purtând doar o piele de ţap, nebris, înnodată pe umărul drept.

• Diaconescu, acum câțiva ani, la prezentarea statuii: „Ziua în care am descoperit statueta a fost cea mai frumoasă zi din viaţa mea de arheolog”.

Pe cap el are o cunună de iederă cu fructele sale (korymboi), care completează o coafură cu coc la spate, de unde se preling pe umeri două meşe răsucite şi ondulate.

El se sprijină cu mâna stângă de toiagul învelit în iederă, thyrsos, iar în dreapta ţine vasul specific cu două toarte pentru băut vin, kantharos.

Mărturia arheologului care a găsit statueta

„Era în 1989, 1 octombrie, ultima zi de săpătură. Fusesem tocmai angajat la Institutul din Cluj.

Pentru prima oară, după 10 ani, nu mai trebuia să mă duc la liceu, că fusesem profesor până atunci, scăpasem de profesorat, scăpasem de învăţământul mediu, ajunsesem, în fine, arheolog.

La ordinul academicianului Pastor venisem la Alba Iulia, să caut oraşul, împreună cu Piso şi cu Coriolan Opreanu, colegii mei.

Ei au plecat la Cluj, eu am rămas în continuare, cu prietenul meu, istoricul Marius Oprea.

Marius tocmai refuzase să se prezinte la post, studiase şi el la Bucureşti, avea post de profesor şi, ca să nu îl prindă, a venit pe şantierul arheologic, să sape împreună cu mine.

Eram cazaţi la Hotelul Militar. Aveam barbă, eram urâţi atunci. În dimineaţa de 1 octombrie, ploua. Ne-am adunat sub pod, am băut vinul obişnuit.

Soldaţii atunci nu primeau mâncare, primeau numai nişte ceai, veneau direct la săpătură, erau bucuroşi că nu îi duceau la munci agricole, erau privilegiaţi să vină la săpătură şi cotizau cu toţii şi cumpăram împreună pâine, cu slănină şi ceva vin de la localnici.

Asta era masa noastră, nu mai mergeau la masa de prânz, mâncam cu toţii acolo.

Am luat micul dejun, pâine slănină şi vin, după care mi-a venit mie ideea să facem o ceremonie pe care o fac romanii la Inauguratio, să stropesc cu vin.

Cu un cearceaf, urma să tragem ultimele secţiuni, să găsim latura de vest a oraşului.

Nu mă aşteptam să găsim nimic, nu era problema să mai facem mare lucru. Am trasat secţiunile, am început să lucrăm şi, după o oră, pac! Apare unul cu o bucată de statuie.

Bucurie mare! L-am învoit să meargă acasă. Când au auzit ceilalţi, au început să sape. Peste puţin timp, mai apare unul cu o bucată de statuie. I-am dat învoire şi ăstuia.

Scoate al treilea. Când a scos al treilea, mi-am dat seama că nu pot promite tuturor învoire. Au început toţi să lucreze, nu îi mai puteam opri.

Erau 7 statui, toate sparte, aceasta (Liber pater) spartă în 34 de bucăţi.

Nu căutam nimic, trebuia să găsim doar şanţul defensiv de vest al oraşului şi, când colo, până după-masa, am reuşit să scoatem statuile, apoi am găsit altarul răsturnat, statuile în jur.

Capul a fost spart de cineva cu târnăcopul. I-am oprit, să nu mai dea cu târnăcoapele. Săpam o secţiune de evaluare obişnuită, nu era ceva la care să lucrezi cu şpaclul.

În fine, s-a încheiat totul şi am venit împreună cu Marius la Hotelul Militar, fiecare cu câte două statuete, de o parte şi de alta. Am intrat înăuntru, prima dată locotenenţii s-au uitat la noi cu apreciere.

A fost cea mai frumoasă zi a mea ca arheolog. Am văzut ce înseamnă bucuria unui arheolog care face o descoperire extraordinară.

Ne-am dus cu toate piesele şi le-am spălat la duş. În finalul zilei, toţi soldaţii se minunau: Aţi văzut, dacă a stropit cu vin, că a ieşit Zeul Vinului?”