Connect with us
Advertisement

Aiud

VIDEO: Lotul 2 al Autostrăzii Sebeș-Turda, încremenit în timp. Progres de 5% anul trecut, între Alba Iulia și Aiud

YouTube video

Publicat

Șantierul lotului 2 al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda, între Alba Iulia Nord și Aiud, este în continuare încremenit, așa cum arată fotografiile surprinse în weekend în zona dintre podurile peste Mureș de la Rădești și Sâncrai.

„Constructorul, compania grecească Aktor, a spus de nenumărate ori că se va mobiliza. Dar din păcate rezultatul din 2018 este dezastruos: un progres de doar 5 puncte procentuale în 12 luni, stadiul fizic oficial ajungând la doar 49% în ianuarie 2019! Lucrările în teren au început efectiv în martie 2015!

În schimb, avem noi promisiuni iresponsabile, așa cum v-am spus deja. Narcis Neaga, șeful CNAIR, a declarat pe 30.01.2019 cu o seninătate dezarmantă că vom circula până la sfârșitul lui 2019 și pe acest tronson, în ciuda avansului din anii precedenți, birocrației nerezolvate, alocării bugetare insuficiente și mobilizării foarte slabe a antreprenorului.

Așa cum am spus și în 08.01.2019, scenariul realist ne indică 43,28 km noi de autostradă în acest an, iar cel foarte optimist 69,18 km. Restul sunt doar promisiuni pentru naivi, dezinformări grosolane și minciuni gogonate”, au transmis reprezentanții asociației Pro Infrastructură, pe rețeaua de socializare Facebook.

Foto: elion (membru www.peundemerg.ro)

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    marți, 05.02.2019 at 19:52

    Se lauda PROASTA ca daca nu sunt facuti 100 km de autostrada demite tot. Sau nu e bine sa crezi ce zice prostul ?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement