Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO: Lucrările avansează la podul peste râul Mureș, parte din drumul ce va lega Șeușa de zona industrială Ciugud și Alba Iulia


Publicat


Preluare video. Folositi acest cod pentru a afisa video-ul de mai sus pe siteul dvs.

<p><script type="text/javascript" src="https://video.onnetwork.tv/embed.php?sid=MWZILDFic08sMA=="></script></p>


Lucrările avansează la noul pod peste râul Mureș, care va face legătura directă între localitatea Șeușa și zona industrială a comunei Ciugud, spre Alba Iulia. După ce la sfârșitul lunii august au montat primele grinzi, pe partea dinspre Șeușa, muncitorii lucrează în prezent la ultimul picior al podului, în albia râului, pe partea dinspre zona industrială. 

După finalizarea drumului de acces de aproximativ 1,7 kilometri, localitatea Șeușa va fi legată de zona industrială Ciugud. Proiectul de 2,8 milioane de euro prevede așadar și construirea unui pod nou peste râul Mureș și realizarea a două sensuri giratorii, unul pe șoseaua ce leagă Alba Iulia de Teleac și unul în satul Șeușa.

Traseul locuitorilor din Ciugud spre Alba Iulia va fi scurtat astfel cu aproximativ 3 kilometri.

Contractul de execuție lucrări a fost semnat la data de 22 ianuarie 2020. valoarea lucrărilor la obiectivul contractului de execuție lucrări se ridica la valoarea 15.699.339,42 lei, au transmis reprezentanții primăriei. Investiția este finanțată parțial prin Programul Național de Dezvoltare Locala. Contractul de finanțare a fost semnat la data de 19.01.2018 și are valabilitate până la finalizarea obiectivului de investiții, inclusiv punerea în funcțiune a obiectivelor, după caz, fără a depăși 4 ani.

Podul peste râul Mureș și rampele de acces vor avea o lungime de 149,21 metri, iar lățimea podului va fi de 11,30 metri cu două benzi de circulație și  trotuare stânga dreapta.



ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Publicitate

ACTUALITATE

Comunicat de presă Ion Dumitrel: Votul din 6 Decembrie la fel de important precum votul de la alegerile locale (P)

Publicat

Prin votul exprimat la alegerile locale din 27 septembrie, ne-ați acordat încrederea dumneavoastră, mie și colegilor mei din Partidul Național Liberal și pentru asta vă mulțumesc încă o dată. Duminică, pe 6 noiembrie, mergem din nou la vot. De data aceasta, nu doar pentru binele comunității noastre, ci pentru binele întregii țări.

Pentru mine, votul pentru alegerile parlamentare este la fel de important ca cel din 27 septembrie. Pentru că noi, comunitățile locale, formăm un întreg și trebuie să funcționăm ca atare. Și pentru ca să ne putem dezvolta, ca să putem pune în practică tot ceea ce ne-am propus, este nevoie de proiecte comune. Ne-ați dat girul dumneavoastră pentru că ați crezut în puterea noastră de a gestiona treburile județului și de a vă reprezenta interesele. Succesul unor astfel de activități se sprijină însă pe bună coordonare între local și național, iar pentru asta avem nevoie de o reprezentare serioasă și responsabilă în Parlamentul României. Vocea noastră, a tuturor, trebuie să se audă dincolo de hotarele județului și de aceea, votul de duminică este foarte important.

Vă rog să veniți la vot duminică, cu aceeași încredere în Florin Roman și echipa de parlamentari a Partidului Național Liberal, iar votul dumneavoastră să ne fie chiar piatra de temelie pentru proiectele pe care ni le-am propus, pentru dezvoltarea comunităților, pentru siguranța și bunăstarea tuturor.

Să ne vedem cu bine și în siguranță și să consolidăm, de data aceasta, parteneriatul pentru România!

Ion Dumitrel,

Președintele Consiliului Județean Alba

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Cum au răspuns cititorii Alba24 la întrebarea dacă s-ar vaccina anti-COVID, în condițiile în care vor avea această ocazie

Publicat

Cea mai mare parte a cititorilor Alba24 nu se vor vaccina împotriva Covid-19, atunci când vaccinul va fi disponibil, potrivit unui sondaj realizat de publicație. 

49% dintre cei care au răspuns la sondaj au votat ”NU”, 47% ”DA” și 4% au ales varianta ”Nu sunt sigur”.

În total au răspuns la sondaj 6.813 (IP-uri unice, s-a putut vota o singură dată).

Potrivit unui sondaj realizat la nivel național de Avangarde, citat de Europa Liberă, 30% dintre români s-ar vaccina anti-COVID, 25% nu ar face-o, iar 36% ar mai aștepta.

Citește și: SONDAJ: Vă veți vaccina împotriva COVID-19? România va primi peste 1,2 milioane de doze de vaccin, la începutul anului 2021

Cât privește intrarea țării în carantină, 60% dintre români cred că România va intra în carantină după alegerile din 6 decembrie în timp ce 13% cred că nu. 27% dintre cei intervievați au spus că nu știu sau nu răspund la întrebare.

Peste jumătate dintre respondenți (54%) spun că nu ar accepta o carantină precum cea instituită la începutul anului, în timpul perioadei de urgență, o astfel de măsură fiind susținută de 34%.

România ar putea primi la începutul anului viitor o primă tranșă de 1.290.000 de doze de vaccin anti COVID-19, a anunțat în urmă cu 3 săptămâni, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Foto: Pixabay

Citeste mai mult
Publicitate

ACTUALITATE

InfoTrafic: Restricții de circulație pe autostrada A1 Sebeș-Sibiu. Atenționări pentru șoferi

Publicat

Centrul InfoTrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, astăzi 3 decembrie 2020, până în jurul orei 18.00, circulația pe autostrada A1 Deva – Sibiu, va fi restricționată, din cauza unor lucrări la partea carosabilă.

Km 266+400 – 264 +100, sensul de mers Deva-Sibiu, este restricționată banda de urgență;

Km 262 – 263, sensul de mers Sibiu-Deva,  este restricționată banda de urgență si banda destinată vehiculelor lente.

Poliția recomandă conducătorilor auto să manifeste prudenţă la volan, să se asigure şi să semnalizeze înainte de schimbarea direcţiei de deplasare și să crească distanţa de siguranţă între vehicule.

sursă: politiaromana.ro

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Dezbatere electorală: Ce au răspuns reprezentanții principalelor partide la întrebarea dacă se vor vaccina anti-COVID

Publicat

Reprezentanții principalelor partide angrenate în campania electorală pentru alegerile din 6 decembrie, au răspuns unei întrebări importante în această perioadă. 

Într-o emisiune electorală organizată miercuri seară la DigiTV, aceștia au fost întrebați dacă se vor vaccina. Cum au răspuns fiecare dintre ei:

Alexandru Rafila (candidat PSD pentru Camera Deputaților, în București), a declarat că este unul dintre principalii promotori ai vaccinării împotriva COVID-19 și că se va vaccina după ce tratamentul va fi aprobat de Agenția Europeană a Medicamentului. Rafila a mai adăugat faptul că este necesară o campanie de informare solidă și eficientă despre ce presupune vaccinarea, mai ales în rândul populației cu acces mai restrâns la informație.

Robert Sighiartău (candidat PNL pentru Camera Deputaților, în București) a declarat că se va vaccina chiar dacă nu face parte din categoria de risc, pentru a-i proteja pe cei din jur.

Victor Ponta (candidat PRO România pentru Camera Deputaților, în București) a declarat că în mod categoric se va vaccina și el, și familia sa, dar cu condiția transparenței vaccinării, astfel încât să fie sigur că anterior politicienilor au fost vaccinați medicii, pompierii și toate persoanele din categoriile de risc.

Eugen Tomac (candidat PMP pentru Camera Deputaților, în București) a declarat, de asemenea, că va face vaccinul și că se bucură pentru că există o alternativă pentru ca oamenii să nu se mai îmbolnăvească.

Tanczos Barna (candidat UDMR pentru Senat) a declarat că se va vaccina pentru că este pro-vaccin, dar nu doar în cazul COVID-19, ci în privința opțiunilor similare pentru mai multe boli. Acesta a mai spus că teoretic este imun, după ce a avut boala.

Dacian Cioloș (europarlamentar USR-PLUS) a fost singurul invitat din dezbatere care nu a răspuns nici ”Da”, nici ”Nu”, ci a transmis că va lua o decizie după ce va avea toate informațiile la dispoziție și după ce vor fi cunoscute și prezentate public toate efectele adverse ale vaccinului.

Sursă: G4Media.ro

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate