Cel mai recent film în care a jucat Maia Morgenstern este „un altfel de cinema”. Acesta este modul în care l-a descris actrița, prezentă și la cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Intervațional de Teatru „Povești” de la Alba Iulia, vineri, într-o discuție cu publicul, la Art Cafe Downtown. Este vorba despre Domnișoara Christina, după nuvela lui Mircea Eliade, un film realizat în 2013 de Alexandru Maftei, prezentat în premieră absolută la TIFF și ce va fi lansat în această toamnă la București.
Publicitate
Producţia filmată în împrejurimile Bacăului îi reuneşte pe Maia Morgenstern (doamna Moscu) cu Ovidiu Ghiniţă (profesorul Nazarie), Ioana Anastasia Anton (Sanda), Tudor Aaron Istodor (Egor Paşchievici) şi Ioana Sandu (Simina).
„Nuvela are o particularitate extraordinară a acestui loc, a mitologiei fantasticului acestui loc. Este o poveste foarte frumoasă, cu totul și cu totul altfel. Este un altfel de cinema decât cel cu care am fost obișnuiți în ultima vreme. Mult curaj. Cinemaul românesc este un prilej de mândrie, de asumare cu capul sus a ceea ce se întâmplă la festivaluri de primă mărime, la Cannes, la Veneția, la Berlin, unde filme românești, actori și actrițe românce au luat premiile cele mai importante ale cinemaului din ziua de azi. Cu Domnișoara Christina, Alex Maftei abordează un altfel de cinema. N-as caracteriza-o nici ca o clasicizare, nici ca o reîntoarcere. Dimensiunea fantastică trece prin ochii, sufletul, concepția cineastului într-un mod absolut personal, făcând față cu eroism acutei lipse de fonduri. Când nu le ai și le substitui, îți trebuie mult talent și o concepție extrem de serioasă, multă măiestrie și cunoaștere a ceea ce înseamnă film”, a spus Maia Morgenstern la Alba Iulia.
Alba24.ro este publicația de referință pentru știri locale din județul Alba, editată de Independent SRL din 2010. Acoperim evenimentele din Alba Iulia, Sebeș, Blaj, Aiud, Cugir și toate localitățile județului. Suntem membri UZPR și colaborăm cu agențiile Agerpres și Mediafax pentru informații verificate. vezi mai mult ...
Comentarii (1)
F
Filmele lunii Noiembrie la cinema Dacia: Domnişoara Christina cu Maia Morgenstern, Marele Gatsby. Vezi programul și prețurile | Alba2429 octombrie 2013
[...] VIDEO | Maia Morgenstern, despre cel mai recent film în care a jucat, ce va fi lansat în toamnă: ... [...]
Comentarii (1)