Connect with us
Advertisement

Administrație

VIDEO: Măsuri în Alba pentru siguranța traficului și evitarea incidentelor pe drumurile din zona montană. Precizările prefectului

Publicat

Prefectul de Alba, Nicolae Albu, a amintit măsuri avute în vedere, pentru evitarea blocajelor sau problemelor de trafic din cauze naturale pe principalele segmente de drumuri din zonele montane.

Contextul este dat de blocarea circulației din 16 februarie, pe DN67C Transalpina, când s-au prăbușit bolovani pe carosabil, iar turiștii nu s-au mai putut întoarce din zona de munte.

Prefectul a precizat că, în astfel de cazuri, se intervine cu echipe, în funcție de responsabilitate. Situația este gestionată prin aportul administratorilor de drumuri – SDN/CNAIR pentru drumuri naționale. De asemenea, ISU, Poliția și autoritățile locale se implică pentru informare, sprijin și intervenție.

Vezi VIDEO: Lucrări spectaculoase pe DN67C Transalpina, în zona Tău. Se pune în siguranță peretele de stâncă

Lucrări de întreținere a drumurilor și prevenire a incidentelor

În același timp se fac acțiuni de prevenire. Pe DN 74 și DN 75, în Apuseni, sunt în derulare acțiuni de toaletare a copacilor de pe marginea carosabilului. Astfel se încearcă evitarea problemelor generate pe timp de vânt puternic sau ploi, când sunt căderi de curent sau probleme de trafic.


Au fost cazuri de copaci prăbușiți peste firele de curent, iar locuitori din zonă rămân fără energie electrică.

Sunt în derulare și lucrări de remediere a deteriorărilor de pe carosabil în zona DN 74 și DN 74A. ”Se fac intervenții provizorii de la Mihoești în sus”, a precizat prefectul.

Potrivit sursei citate, din martie vor începe lucrări pe DN74 A în zonele cu rupturi de carosabil și la podul de la Cărpiniș.

Pe tronsonul DN 67C lucrează de peste două săptămâni echipe DEER (Electrica). Acestea intervin de la Șugag spre Oașa, pentru a preveni eventuale avarii, a spus Nicolae Albu.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement