Eveniment
VIDEO: Măsuri NOI aplicate timp de un an la energie și gaze naturale, anunțate de premierul Ciucă. Prețul per kW
Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a anunțat joi noile măsuri de sprijin pentru protejarea populaţiei şi economiei de efectele creşterii preţurilor la energie şi gaze naturale, acestea urmând să fie aplicate pe o perioadă de un an.
„Am decis noile măsuri de protejare a populației și economiei de efectele creșterii prețurilor la energie și gaze naturale. Aceste măsuri vor fi aplicate timp de un an de zile, vor garanta predictibilitatea și stabilitatea de care cetățenii și mediul de afaceri au nevoie.
Astfel, la electricitate, pentru clienții casnici am stabilit următoarele:
- pentru gospodăriile cu un consum lunar până în 100 kW, introducerea unui tarif social de 0,68 de lei / kW cu TVA inclus. Sunt peste 4 milioane de gospodării care se încadrează la acest tip de consum.
- gospodăriile care au un consum lunar de energie electrică între 100 și 300 kW, vor beneficia de tariful de 0,8 lei / kW, cu TVA inclus. Este vorba despre alte 4 milioane de gospodării.
Impactul acestui pachet de sprijin este estimat la 3,62 miliarde de lei.
Pentru clienții non-casnici, IMM-uri, micro, mici și mijlocii, instituții publice, spitale, școli, grădinițe, lăcașuri de cult, primării, universități, ONG-uri, precum și alte astfel de instituții, va fi un tarif unic, de 1 leu / kW, cu TVA inclus.
Impactul este de 5,54 miliarde de lei.
Pentru marii consumatori de energie se vor aplica scheme de ajutor de stat, care vor ajuta reducerea costurilor cu până la 20%.
În total impactul este pentru electricitate de 9,16 miliarde de lei până la sfârșitul acestui an.
La gaze naturale:
- clienții casnici care vor avea un consum anul de până la 1.200 mc vor beneficia de un tarif de 0,31 lei / kW. Impact estimat, 2,8 miliarde de lei
Pentru consumatorii non-casnici, IMM-uri, micro, mici și mijlocii, instituții publice, spitale, școli, grădinițe, lăcașuri de cult, primării, universități, ONG-uri și instituții similare, costul gazului natural va fi de 0,37 lei / kW. Impactul estimat este de 2,5 miliarde de lei.
Măsurile pentru un an de zile, atât pentru energia electrică cât și pentru gaze naturale, vor avea un impact de 14,5 miliarde de lei până la finele anului 2022.
Am decis o serie de măsuri suplimentare pentru piață, pentru a tempera volatilitatea prețurilor fără a încălca regulile europene.
- Introducerea unui impozit suplimentar pentru activitatea de trading pe piața din România pentru a descuraja tranzacțiile repetate care pot conduce la creșterea prețurilor.
- Suspendarea certificatelor verzi până la sfârșitul anului 2022 și prelungirea valabilității lor cu perioada suspendată. Această măsură va reduce temporar presiunea fiscală asupra bugetului care va putea astfel suporta mai bine măsurile de protejare a populației și a economiei.
- Rata profitului pe costul de furnizare va fi de maxim 5% pentru furnizori.
Implementarea acestor măsuri după 1 aprilie va permite continuarea sustenabilă a eforturilor statului român de a oferi protecție populației și mediului de afaceri, care timp de un an vor avea o stabilitate a prețurilor cu respectarea pieței libere. În acest fel vom fi pregătiți când situația va reveni la normal cu o piață funcțională și extrem de important, investiții semnificative în capacitatea noastră de a crește producția energetică.
Am început deja planul integrat de investiții din fonduri europene și naționale, programe care țin de producția de energie și gaze naturale, transport și depozitare, diversificarea resurselor, tranziția spre energia verde și eficiența energetică.
Lansăm în cursul lunii martie apel de proiecte în valoare de 460 milioane de euro, pentru o capacitate instalată de 950 mW, din finanțările PNRR destinate consumatorilor industriali energo-intensivi, IMM-urilor și operatorilor din sectorul agricol.
De asemenea, avem la dispoziție fondul de modernizare în valoare totală de 16 miliarde de euro, din care am lansat la începutul acestui an proiecte în valoare de peste 2 miliarde de euro. Vom continua în această toamnă cu alte proiecte în valoare totală de 2,8 miliarde de euro care vor merge către producătorii de energie, consumatorii industriali, agricultură, HORECA, prosumeri, autorități publice și persoane fizice. Vom ști astfel să ne folosim resursele naturale și noile tehnologi pentru ca cetățenii și economia să traverseze cu bine această perioadă dificilă”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News