Connect with us
Advertisement

Eveniment

VIDEO: Medicul Flavia Groșan, care a inventat propria schemă de tratament COVID, nu a fost sancționată de Colegiul Medicilor

Publicat

Doctorița Flavia Groșan, care a inventat propria schemă de tratament anti-COVID, nu a fost sancționată de Colegiul Medicilor Bihor. Aceasta s-a prezentat luni la sediul organizației, unde a fost așteptată de aproximativ sută de susținători.

Preşedinta Colegiului Medicilor Bihor, dr. Carmen Pantiş, a anunţat că Flavia Groşan nu primeşte nicio sancţiune pentru declaraţiile controversate pe care le-a făcut în spaţiul public, nici măcar pentru acelea prin care a lăsat să se înţeleagă că protocoalele de tratament anti-Covid din spitale, aplicate de medici, ar omorî, de fapt, pacienţii, potrivit bihoreanul.ro

Pneumologul Flavia Groşan a fost audiată de Comisia de etică şi deontologie medicală a organizaţiei, nefiind vorba despre o anchetă, ci despre „o discuţie amiabilă”, potrivit sursei citate.

Pantiș a mai spus că nu poate formula sancțiuni Comisia de Etică. Doar Comisia de Disciplină se poate sesiza în cazul în care ar exista o reclamație pentru acte de malpraxis.

„A fost o discuţie amiabilă, cu doamna doctor, în care dânsa şi-a exprimat dragostea faţă de pacienţi, empatia faţă de ei. Noi ştim că există o simpatie foarte mare în rândul tuturor pacienţilor pe care domnia sa i-a tratat. Am dorit să precizez că este vorba despre încălcarea articolelor 10 şi 22, din codul de deontoogie profesională, legat de denigrarea unor colegi şi de afirmarea în spaţiul public a succesului unor protocoale de tratament care nu au fost confirmate prin studii ştiinţifice”, a spus Pantiș.

Aceasta a precizat că a reieșit din unele discuții, la care ea personal nu a participat, că „doamna doctor va continua să îşi trateze pacienţii exact cum a făcut-o până acum” și că „toate cazurile grave vor fi direcţionate spre spital”, potrivit celor spuse de doctorița Groșan.

Preşedinta Colegiului Medicilor Bihor mai spune că doctoriţa Groşan a fost rugată să fie mai cumpătată atunci când vine vorba despre activitatea colegilor săi medici din spitale și că nu s-a pus problema ridicării dreptului de liberă practică a acesteia.

Potrivit sursei citate, Colegiul Medicilor Bihor s-a autosesizat în urma unei solicitări primite prin e-mail de la un medic din București, prin care i s-a cerut să o atenționeze pe doctorița Groșan cu privire la declarațiile despre medicii din spitale.

Carmen Pantiş a mai spus că „speră” că Flavia Groşan îşi va retrage afirmaţiile prin care dădea de înţeles că pacienţii cu oxigen scăzut nu trebuie să se interneze în spitale, că protocoalele medicale aplicate pacienţilor Covid sunt greşite şi chiar îi omoară pe aceştia.

Flavia Groșan a ajuns la sediul Colegiului Medicilor Bihor luni după-amiaza și acolo a fost așteptată de peste o sută de susținători, iar unii dintre ei i-au dat flori, i-au scandat numele, au aplaudat-o.

„Mă uit în spate şi nu-mi e ruşine de ceea ce am făcut”, a spus Groşan

Audierea Flaviei Groșan a fost stabilită după declarațiile făcute de ea săptămâna trecută și anume că schemele de tratament anti-COVID din spitale ar fi prea dure, iar pacienții ar fi omorâți în spitale, dar și pentru că nu recomandă tratamentul cu oxigen medical.

Carmen Pantiș, președinte al Colegiul Medicilor Bihor, declara săptămâna trecută că Flavia Groșan „a tratat cazuri ușoare și medii”, iar mesajul acesteia pentru bolnavi este să stea acasă chiar dacă au o saturație a oxigenului de numai 80%.

Unii dintre cei care au așteptat-o pe doctoriță la sediul Colegiului Medicilor au spus presei aflate la fața locului că Groșan le-a prescris Claritromicină şi alte două medicamente care, potrivit spuselor lor, au determinat vindecarea.

sursă: ebihoreanul.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. albaiulian

    luni, 22.03.2021 at 18:02

    Este foarte interesant cum in toate tarile din UE, medicii care au o alta abordare in tratarea COVID-19 sunt pusi la colt si improsacti cu noroi. De fapt ce se doreste? Moartea sau salvarea bolnavilor de COVID-19?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement