Connect with us
Publicitate

Eveniment

(VIDEO) Mihai Răzvan Ungureanu la Alba Iulia: „Pe 29 iulie, cetățenii ar trebui să deschidă larg geamul pentru a scoate afară răul”

YouTube video

Publicat

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a participat, luni, la o conferință cu reprezentanții presei din Alba în cadrul căreia a vorbit despre platforma politică pe care o promovează, Inițiativa Civică de Dreapta-Centru. Omul politic susține că, în 29 iulie, cetățenii ar trebui să deschidă larg geamul pentru a scoate răul afară (făcând referire la Guvernarea USL), dar nu a dorit să se pronunțe dacă va participa la referendum sau va decide să boicoteze.

„Nu dați răului o șansă pe 29 iulie. Convingerea mea este că președintele legitim al României nu a încălcat Constituția, nu a limitat competențele instituțiilor de stat, nu a îngrădit drepturile și libertățile cetățenilor și aș putea merge mai departe cu exemplele. În concluzie, suspendarea lui Traian Băsescu nu este decât un circ, un teatru ieftin. Dacă vom merge la vot sau dacă vom decide să boicotăm, veți afla în zilele următoare. Eu cred că ar trebui ca pe 29 iulie să deschidem larg geamurile pentru a încerca să scoatem răul afară”, a declarat Ungureanu la Alba Iulia.

Fostul premier consideră că platforma politică pe care a lansat-o reprezintă șansa de care are nevoie ţara: „România pe care o visăm nu e România celui care fură, nu e România celui care lenevește, ci este România omului muncitor care știe ce înseamnă o bucată de pâine câștigată cu multă sudoare. În România pe care o vrem, studenții și absolvenții știu că au o șansă, medicii știu că au o șansă și așa mai departe”.

La conferința de presă ce a avut loc la Hotelul Medieval au participat și liderii PDL Alba.

Vedeți mai jos declarațiile lui Mihai Răzvan Ungureanu la Alba Iulia:

YouTube video

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. Abatele

    luni, 23.07.2012 at 19:38

    Mai **** Uda..Ma uit in poza si vad alaturi de tine aceleasi personaje fara caracter ,ca tatucul vostru

  2. votez DA

    miercuri, 25.07.2012 at 15:33

    …are dreptate acest individ….in parte….a uitat sa incheie fraza: „Eu cred că ar trebui ca pe 29 iulie să deschidem larg geamurile pentru a încerca să scoatem răul afară…continuare: produs de PDL”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate