Connect with us
Publicitate

Eveniment

VIDEO: Morun de aproape 200 de kg, capturat ilegal, salvat și eliberat de polițiștii din Delta Dunării. Cât valorează peștele

YouTube video

Publicat

Poliţiştii Serviciului de Poliţie „Delta Dunării” au salvat și eliberat în mediul natural un morun (huso huso), de aproximativ 200 de kilograme, ce fusese capturat ilegal. Pe piața neagră, peștele și icrele sale ar fi valorat aproximativ 100.000 de lei.

Acesta era prins, la data de 28 septembrie, în 500 de carmace descoperite de polițiști în Marea Neagră, între gura de vărsare a Dunării – brațul Sfântul Gheorghe și Perișor.

Activitatea a avut loc în cadrul unei unei acțiuni, desfășurată în perioada 24 – 28 septembrie 2019, pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol în Delta Dunării și zona Mării Negre.

În urma verificărilor și controalelor din teren, polițiștii au indisponibilizat bunuri în valoare de 33.200 de lei, respectiv 3 ambarcațiuni, 3 motoare de ambarcațiune și 532 de unelte de pescuit (500 de carmace, 10 setci monofilament, 21 de setci din fir textil și un vintir).

Au fost constatate 6 infracțiuni prevăzute de O.U.G. nr. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura,  fiind aplicate 2 sancțiuni contravenționale la același act normativ.

De asemenea, au fost indisponibilizate 124 kg de pește proaspăt din diferite specii.

Astfel de acțiuni sunt desfășurate în continuare de polițiști.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate