Connect with us

Eveniment

VIDEO: Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, RESPINSĂ în Parlament

Publicat

Senatorii și deputații s-au reunit, luni, în ședință comună, pentru a dezbate și vota moțiunea de cenzură depusă de AUR, POT, SOS România și neafiliați. Moțiunea de cenzură a picat la vot.

Votul a fost secret, cu bile. Erau necesare 233 de voturi ”pentru”. Însă aceasta a strâns doar 134 de voturi pentru, patru voturi contra și zero voturi anulate, din 398 parlamentari prezenți.

Opoziția a inițiat acest demers după ce Guvernul condus de Ilie Bolojan și-a asumat răspunderea pe primul pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar.

Moțiunea de cenzură

Moțiunea de cenzură a fost prezentată săptămâna trecută în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului de liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu.

Semnatarii moțiunii de cenzură susțin că Guvernul ”a uzurpat puterea legitimă și a batjocorit voința de reprezentare a poporului roman” și, ca urmare, ”trebuie să dispară cu tot aparatul său de propagandă, mincinos și toxic”.

Parlamentarii partidelor din coaliția de guvernare, PSD, PNL, USR, UDMR, au anunțat că vor asigura cvorumul la ședință, dar nu vor vota, potrivit Agerpres.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.