Actualitate
VIDEO| NASA: Nu există vreun indiciu că un ASTEROID sau alt obiect ceresc se va lovi de Terra, în septembrie
Zvonul, devenit viral pe internet, conform căruia un asteroid ar urma să lovească Pământul, cel mai probabil în apropiere de Puerto Rico, în intervalul 15-28 septembrie 2015, a fost dezminţit de Agenția spațială americană (NASA).
“Nu există nicio bază științifică — nici cel mai mic indiciu — că un asteroid sau alt obiect ceresc se va lovi de Terra în acest interval de timp”, a afirmat Paul Chodas, manager al departamentului pentru Obiecte din apropierea Pământului din cadrul Jet Propulsion Laboratory (JET) al NASA din Pasadena, statul american California.
Observațiile realizate de NASA arată că nu există vreun asteroid sau vreo cometă care să se ciocnească cu planeta noastră în viitorul secol. Pentru toți asteroizii potențial periculoși din acest punct de vedere, probabilitatea unui impact cu Terra este de mai puțin de 0,01% pentru următorii o sută de ani.
Departamentul pentru Obiecte din apropierea Pământului din cadrul JET este un grup-cheie de cercetători care colaborează cu astronomi și oameni de știință din întreaga lume care urmăresc cerul cu ajutorul telescoapelor pentru a descoperi asteroizi care ar putea afecta Terra și, totodată, pentru a previziona traiectoriile în spațiu ale unor asemenea corpuri cerești.
“Dacă ar exista vreun obiect suficient de mare pentru a provoca asemenea distrugeri în septembrie, l-am fi văzut deja”, a asigurat Paul Chodas.
Zvonurile alarmiste total nefondate de acest gen nu sunt o noutate, fiind, se pare, o temă favorită pe internet, afirmă NASA, reamintind că în 2011 au circulat informații despre așa-numita “zi a judecății finale” a cometei Elenin, care, de fapt, nu a reprezentat niciun risc real pentru Pământ. Apoi, au fost vehiculate date despre sfârșitul calendarului maya la 21 decembrie 2012, când ar fi trebuit să aibă loc sfârșitul lumii după o ciocnire catastrofală cu un asteroid.
În cazul celui mai recent zvon de acest gen, se vorbea despre posibile distrugeri în Mexic, în SUA, pe coasta Atlanticului și pe țărmul Golfului Mexic, precum și în America Centrală și de Sud, după ce un asteroid ar urma să lovească Pământul, cel mai probabil în apropiere de Puerto Rico, în intervalul 15-28 septembrie 2015.
sursa: agerpres
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News