Nicolae Albu și-a încheiat prin demisie mandatul de prefect de Alba, după aproape șapte ani de la numire. Demisia sa vine pe fondul retragerii demnitarilor liberali din funcții, după decizia PNL de a intra în opoziție.

La final de mandat, acesta a vorbit despre pandemie, inundațiile din Apuseni și evacuarea de la Roșia Montană, drept unele dintre cele mai grele momente ale mandatului său.


„În această perioadă consider că am fost un prefect echilibrat, dacă ar fi ceva să mă definească”, a declarat Nicolae Albu.

Publicitate

La despărțirea de instituție, acesta le-a mulțumit oamenilor cu care a lucrat și a susținut că răspunsul la situațiile dificile din județ a depins de cooperarea autorităților.

Albu a descris mandatul drept unul greu, cu provocări foarte diferite, începând cu pandemia, izbucnită la scurt timp după preluarea funcției.

„Mi-am început mandatul cu intrarea în pandemie, un lucru pentru care n-am fost pregătit nici eu, nici colegii mei și cred că n-a fost pregătit nimeni”, a spus prefectul.

Publicitate

În evaluarea sa, colaborarea cu structurile Ministerului Afacerilor Interne și cu autoritățile județene și locale a permis gestionarea echilibrată a acelei perioade.

Printre cele mai dificile intervenții, prefectul a amintit inundațiile de la Ocoliș, Sohodol și Roșia Montană.

„Au fost provocări foarte, foarte diverse și vă spun că privesc cu recunoștință către oamenii cu care am colaborat. Am avut parte de colaborare cu oameni foarte buni și foarte devotați.

Publicitate

Sunt mândru că am avut oportunitatea să ocup o asemenea demnitate, că am putut să-mi aduc aportul pentru județul meu și pentru cetățenii județului”, a afirmat Albu.

Demisia, în contextul trecerii PNL în opoziție

Nicolae Albu și-a înaintat demisia luni, 19 octombrie, și a anunțat-o public marți. În mesajul prin care și-a explicat plecarea, el a legat decizia de formarea noului guvern și de hotărârea PNL de a intra în opoziție.

Președintele PNL, Ilie Bolojan, anunțase că demnitarii susținuți de partid urmau să demisioneze la începutul săptămânii, ca urmare a acestei opțiuni politice.

Demisia prefectului de Alba se înscrie astfel în seria plecărilor liberalilor din funcțiile ocupate cu sprijinul formațiunii.