Fiul primarului din Blaj, George Mihnea Rotar, a fost ales la doar 24 de ani vicepreședinte al Consiliului Județean Alba. La baza alegerii sale au stat o serie de speculații politice care s-au materializat luni, 4 noiembrie prin votarea sa în funcție. 

Publicitate

Acesta a fost întrebat de reporterul alba24.ro, dacă alegerea sa are legătură cu tatăl său, Gheorge Valentin Rotar. Fără să ezite foarte mult, George Mihnea Rotar a admis acest fapt. A numit funcția pe care a primit-o ”una politică, care s-a negociat de către familia noastră”. 

Alegerea sa într-o funcție publică de conducere, la doar 24 de ani, vine în urma unui scandal intern în PNL Alba care ar fi izbucnit de la listele pentru parlamentare.

Publicitate

CITEȘTE ȘI: VIDEO: George Rotar, fiul primarului din Blaj și Marius Hațegan, aleși vicepreședinți ai CJ Alba. Cine a mai candidat

Mai exact, Ion Dumitrel l-a ales pentru un loc eligibil pe listele pentru Camera Deputaților pe Alexandru Radu, omul primarului din Sebeș, Dorin Nistor. Asta l-ar fi supărat rău pe primarul din Blaj, Valentin Rotar, care de aproape patru ani pregătea un candidat propriu, în persoana lui Raul Chiriac.


Drept urmare pentru liniști apele, Ion Dumitrel i-a oferit funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Alba, fiului primarului din Blaj. Acesta i-a luat locul fostului vicepreședinte Dumitru Fulea, care nu a mai prins încă un mandat. Fulea a avut la activ două mandate în funcția de vicepreședinte al CJ Alba.

Publicitate

Dumitru Fulea este socrul lui Alin Ignat, care de curând a părăsit PNL Alba din cauza faptului că nu a primit un loc eligibil pe listele de la Camera Deputaților.

Mihnea Rotar este la primul mandat de consilier județean.

”O funcție politică care a fost negociată de familia noastră”

Au fost unele speculații că poziția dumneavostră în funcția de vicepreședinte ar avea legătură și cu tatăl dumneavostră care v-a susținut politic.

Mihnea Rotar: ”Tatăl meu mă susține atât politic, cât și nepolitic. Funcția de vicepreședinte este una politică care s-a negociat de către familia noastră”, a răspuns Mihnea George Rotar, la întrebarea adresată de reporterul alba24.ro.

Publicitate

Ce l-a recomandat pentru funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Alba

Întrebat de un alt reporter prezent la eveniment ce îl recomandă pentru funcția în care a fost numit George Mihnea Rotar a declarat că este economist la bază și că a lucrat la ADR Centru la serviciul de contestații și că are experiență în fondurile europene.

De asemenea a mai spus că este tânăr și plin de energie.

A primit cel puțin două voturi de la PSD Alba

Fiul primarului Rotar a primit 20 de voturi ”pentru”. Asta însemană că a primit și voturi din partea PSD Alba, cel puțin două voturi. Acesta a spus că nu știa că cei din PSD îl vor vota.

Candidatul PSD Alba, Corneliu Mureșan, a primit doar 10 voturi.

Publicitate