Bianca, fiica lui Ionuț Fulea, s-a măritat joi cu Neluțu Oancea, dansator al ansamblului Junii Sibiului. Evenimentul a avut loc la o sală de nunți din Săliște și a adunat câteva sute de invitați. Participanții au descris nunta ca un adevărat regal al folclorului românesc.

Publicitate

Ceremonia religioasă s-a desfășurat la Catedrala Încoronării din Alba Iulia, cununia fiind oficiată de arhiepiscopul Irineu.

La eveniment au participat artiști cunoscuți care au asigurat programul muzical, a scris Turnul Sfatului.

Mirii au avut un dans pregătit special, iar melodia a fost cântată chiar de Ionuț Fulea. Acesta a interpretat melodia „Can’t Help Falling In Love” a lui Elvis Presley.

De asemenea, mirele a dansat alături de colegii săi din ansamblu.

Publicitate

Vezi și VIDEO: Eveniment mare în familia lui Ionuț Fulea. Bianca, fiica sa, a avut cununia civilă. Cine este mirele

Cei doi au avut două perechi de nași: Silvia Macrea și Ioan Crăcea, respectiv Oana și Alexandru Dandea.

Nunta anului în familia lui Ionuț Fulea: „O petrecere cum rar am văzut”

Cu câteva zile înainte, mirii au avut cununia civilă în Sibiu, unde au purtat costume populare.

Evenimentul a fost urmat de o horă organizată în Piața Mică, o surpriză făcută de colegii de la Junii Sibiului.

Cântăreața de muzică populară Oana Bozga Pintea a postat pe pagina de socializare un video în care a surprins momente din desfășurarea evenimentului numind-o „nunta anului”.

De asemenea, interpretul popular Cătălin Hasa a postat un video în care socrul mic, Ionuț Fulea cântă alături de Nicolae Furdui Iancu, Ioan Bocșa și Dinu Iancu Sălăjean.

Publicitate

Prezentatoarea TVR 1, Iuliana Tudor a fost și ea prezentă la nuntă. Aceasta a menționat, în discursul ținut în fața invitaților, că o leagă o prietenie de 26 de ani cu Ionuț Fulea.

„Mi-ar plăcea foarte mult să vă simțiți unul pentru celălalt ca acel spațiu sigur în care nu există nicio mască și în care vă iubiți pur și simplu pentru cine sunteți voi”, le-a urat aceasta mirilor.

De asemenea, pe pagina ei de Facebook a scris cum s-a simțit la eveniment.

„Aseară am participat la o nuntă minunată alături de colegi și prieteni dragi! Ionut Fulea a fost socru mic si ne-am bucurat sa îi fim alaturi într-un moment special.

Publicitate

Casă de piatră mirilor Bianca și Neluțu! Să vă fie viața plină de daruri binecuvantate!

Felicitări nașilor, parintilor și Silviei Macrea care a realizat cea mai frumoasă deschidere a spectacolului cu Junii Sibiului!

Am dansat mult și ne-am bucurat de revederea cu atâția artiști frumoși și valoroși! O petrecere cum rar am văzut!”, a scis Iuliana Tudor.