VIDEO: O casă parohială din Roșia Montană restaurată a devenit baza de lucru pentru voluntarii care se ocupă de patrimoniul local
O casă parohială din Roșia Montană, aflată în pericol de degradare în urmă cu aproape 20 de ani, a fost salvată și transformată într-o bază de lucru și cazare pentru voluntarii care se ocupă de restaurarea patrimoniului local. Este vorba despre Casa parohială unitariană, asupra căreia s-a intervenit pentru prima dată în 2007, când fațada risca să se desprindă spre stradă.
În prezent, clădirea găzduiește voluntarii programului „Adoptă o Casă”, iar povestea restaurării sale este prezentată în cel de-al cincilea episod al seriei documentare „Cine ascultă o casă?”, realizată de Cronicari Digitali.
Într-un comunicat de presă Cronicarii Digitali expun pe larg modul în care casa a fost salvată și cum a ajuns să devină sediul voluntarilor care se ocupă de restaurarea caselor de patrimoniu local din Roșia Montana.
Totul a început în 2007 când fațada Casei parohiale unitariene din Roșia Montană risca să se desprindă spre stradă. Prima intervenție a urmărit să țină clădirea în picioare, pentru ca lucrările să poată continua în anul următor.
În prezent casa găzduiește voluntarii programului „Adoptă o Casă”, care participă la restaurarea patrimoniului local.
Casa parohială unitariană și voluntarii care se întorc în fiecare vară
Casa parohială unitariană nr. 391, reconstruită în 1933 peste o pivniță boltită mai veche, a fost recuperată prin lucrări succesive la acoperiș, la zidărie și la elementele din lemn. Amenajarea spațiilor pentru voluntarii programului Adoptă o Casă al Asociației ARA a oferit clădirii o utilizare legată direct de conservarea patrimoniului local.
Școlile de vară reunesc studenți la arhitectură, istorie și construcții, dar și voluntari cu alte pregătiri. Casa oferă spații de cazare și de lucru pentru cei care participă la intervențiile asupra patrimoniului local. Echipa Asociației ARA descrie campaniile care continuă an după an și responsabilitatea pe termen lung față de acest loc.
O șură refăcută a deschis drumul restaurării ansamblului greco-catolic
La ansamblul greco-catolic, lucrările au pornit cu șura și cu sprijinul voluntarilor „Adoptă o Casă”. Proiectele realizate pro bono, implicarea parohiei și un brunch caritabil au precedat demersul pentru finanțare la Institutul Național al Patrimoniului. Preotul povestește cum o inițiativă concentrată la început asupra anexei s-a extins la casa parohială și la o parte a bisericii.
„De multe ori vin, stau la poartă, vreo două minute mă uit la casă și după aia intru în curte”, mărturisește preotul implicat în restaurare. Pentru el, imaginea casei recuperate depășește ceea ce credea posibil la începutul lucrărilor.
Casa parohială greco-catolică nr. 137 este legată de numele lui Simion Balint și de etapa de construcție din 1854. În apropiere, Biserica greco-catolică Adormirea Maicii Domnului, datată în 1741, a beneficiat de consolidări ale arcelor, introducerea unor tiranți și reparații ale șarpantei. Tabla de pe navă și altar a fost înlocuită cu șindrilă. Aceste intervenții reprezintă etape ale conservării ansamblului.
Casa Reformată și cercetarea care precedă intervenția
Casa Reformată, fosta casă parohială ridicată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a găzduit în timp oficiul parohial, locuințe, spații comerciale și o farmacie. Fațada simetrică spre stradă și cursiva spre curte păstrează repere ale arhitecturii locale. Lucrările de restaurare urmăresc recuperarea unei clădiri care a avut, în etape diferite, funcții religioase, comerciale și de locuire.
Explicațiile specialiștilor arată cât de mult contează cercetarea înaintea intervenției, dar și adaptarea pe parcursul șantierului. Desfacerea tencuielilor poate dezvălui fisuri și fracturi care cer sprijiniri suplimentare. Alegerea materialelor și a tehnicilor de lucru trebuie să răspundă construcției existente și degradărilor descoperite.
Șindrila și mortarul de var ca lecții de restaurare
Meșterii șindrilari din Albac explică alegerea lemnului și prelucrarea lui manuală, iar specialiștii descriu rolul mortarului de var în eliminarea umezelii din zidării. Voluntarii și studenții învață aceste tehnici direct pe șantier. Transmiterea meseriei susține atât intervențiile de acum, cât și posibilitatea de a îngriji clădirile în viitor.
„Dar clădirile fără oameni n-au niciun sens”, subliniază unul dintre specialiști, în noul episod „Cine ascultă o casă?”. Folosirea caselor, întreținerea lor și continuitatea echipelor de lucru susțin efortul de conservare. Verificarea acoperișului după o furtună, înlocuirea unei șindrile sau repararea la timp a unei porțiuni de tencuială fac parte din grija constantă pentru o clădire istorică.
Împreună, pentru patrimoniu
Seria documentară video face parte din proiectul cultural „Cine ascultă o casă?” ediția a V-a, derulat de Asociația Human Made Art prin platforma Cronicari Digitali, cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România, din Timbrul de Arhitectură. Printre partenerii instituționali se numără Institutul Național al Patrimoniului, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, Muzeul Național de Istorie a României și Muzeul ASTRA.
sursă foto: cronicarii digitali.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Cele mai vizionate video
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (0)