Eveniment
VIDEO Operațiunea ”Masca” pe timp de zi și de noapte în Alba: Cetățeni amendați pentru că purtau greșit masca sau nu aveau deloc
Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combatere a prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Au continuat și controalele pe timp de noapte.
Potrivit IPJ Alba, în ultimele 24 de ore au fost verificate 134 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 148 de mijloace de transport, din care 63 de mijloace de transport în comun și au fost legitimate 3.097 persoane.
Echipele de control au depistat 221 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional, conform Legii 55/2020, cu amenzi în valoare de 5.500 lei.
În contextul noilor reglementări cu privire la circulația persoanelor în intervalul orar 23.00 – 05.00, polițiștii alături de polițiști locali și jandarmi au organizat acțiuni petru verificare modului de respectare a noilor restricții.
De exemplu, pe raza municipiului Alba Iulia au fost legitimate 79 de persoane, din care 9 nu au putut prezenta o justificare a prezenței lor pe stradă.
Au fost organizate 11 acțiuni punctuale, pentru verificarea modului în care sunt respectate regulile de prevenire a răspândirii noului coronavirus.
Reamintim faptul că începând cu data de ieri, 09 noiembrie 2020, au intrat în vigoare noile măsurile instituite ca urmare a modificărilor și completărilor aduse prin HG nr. 935/2020.
Conform acestei hotărâri în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23:00-05:00, cu unele excepții expres menționate de actul normativ;
Circulația persoanelor este permisă în intervalul mai sus precizat pentru următoarele motive:
deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.
Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
Acțiunile de verificare a modului de respectare a regulilor privind prevenirea răspândirii noului coronovirus vor continua.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News