Eveniment
VIDEO: Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba datorează Baroului Alba peste 380.000 de lei pentru plata avocaților din oficiu
Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba datorează peste 380.000 de lei Baroului Alba, pentru plata onorariilor avocaților care au prestat serviciul de asistență juridică.
„La nivelul Baroului Alba, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba datorează 385.000 de lei. Astfel că ultima plată care a fost făcută către avocații care prestează serviciul de asistență juridică a fost în luna ianuarie.
Luni (n.r. 2 octombrie) am trimis o notificare de plată către Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba în care inclusiv vom trece la blocarea conturilor ca urmare a faptului că ne datorează această sumă”, a declarat miercuri decanul Baroului Alba, avocatul Mihai Baco.
Potrivit legii, plățile ar trebui să se facă lunar, pe baza borderoului care este trimis de către Barou către Parchet, ca urmare a prestațiilor efectuate de către avocați.
„Gândiți-vă că urmărirea penală poate dura 2-3 ani de zile, iar avocatul s-a prezentat în dosarul respectiv 2-3 ani de zile iar la încheierea urmăririi penale mai stă încă un an de zile ca să își primească onorariul ce i se cuvenea pentru cei 2-3 ani de zile.
Noi anul trecut am trimis și la Ministerul Justiției și la Ministerul Public o provizionare a sumelor de bani care consideram noi că ar trebui să fie alocate pentru serviciul de asistență juridică. Dacă la nivelul Ministerului Justiției, mă refer la Judecătorie, Tribunal, Curtea de Apel nu avem niciun fel de problemă pentru că suntem la zi cu aceste plăți, în schimb la Ministerul Public v-a spus de acea sumă pe care ne-o datorează.
Nu cunoaștem motivul pentru care nu a fost alocată acea sumă către Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba. Acesta a fost și motivul pentru care am demarat, conform legii, notificarea de plată către Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba”, a mai explicat avocatul Mihai Baco.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News