Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO: Patru victorii pentru lupătorii de kickbox din Alba, la gala UFT Junior. Meciuri puternice, două victorii prin KO și TKO

Publicat

Luptătorii clubului Revolution Academy din Alba Iulia s-au întors victorioși de la gala UFT Junior International. Din șase meciuri, aceștia au câștigat patru.

Luptele s-au dat în ring sau în cușcă, pe reguli de kickbox. Meciurile au fost spectaculoase și mai mult de atât, două dintre cele patru victorii au fost aduse prin KO și TKO, de către Murphy Brandon și David Donea. 

Evenimentul care a strâns în jur de 200 de sportivi de la mai multe cluburi din țară și din străinătate s-a desfășurat la Cluj, în weekendul ce a trecut.

Sportivii din Alba au avut de înfruntat luptători de la cluburi conscrate de kickbox din țară, cluburi precum: Scorpions Iași, CSM Kempo Ploiești, Kamikaze Mediaș sau IPPON Mediaș.

Din partea Revolution Academy Alba Iulia au urcat în ring sau au intrat în cușcă următorii luptători: Tofan Eleazar, Murphy Brandon, Ianos Tudor, Donea David,  Moga Teodor și Mailat Ionuț.

Murphy Brandon a câștigat prin KO, în repriza a doua, la categoria 70 de kilograme, în fața luptătorului Rapea Ovidiu de la Academia MMA Dan Babu Brasov. După o serie de lovituri, antrenorul brașoveanului l-a retras pe sportiv din luptă.

 

David Donea, la categoria 75 de kilograme, l-a învins pe prin TKO, tot în repriza a doua, pe sportivul din Mediaș, Falup Mihai de la Kamikaze Mediaș.

Sportivul din Mediaș nu a mai putut continua meciul după ce a fost numărat de mai multe ori de către arbitru, din cauza unei fracturi la nas.

Tudor Ianoș, luptător de viteză, a avut un meci în cușcă pe reguli de kickbox, la categoria 65 de kilograme, împotriva luptătorului Adrian Radu, de la clubul IPPON Mediaș.

Aceștia au luptat timp de trei reprize, într-un meci puternic, meci la finalul căruia, Tudor a ieșit câștigător la puncte.

La categoria grea, la peste 100 de kilograme, clubul din Alba a fost reprezentat de Eleazar Tofan.

Tofan a luptat cu Ștefan Panaitescu, un sportiv al clubului CSM Kempo Ploiești. Cei doi luptători de categoria grea, au dus meciul după trei reprize echilibrate, într-o rundă extra.


La sfârșitul rundei extra, luptătorul din Sebeș a fost declarat învingător la puncte.

Mailat Ionuț și Teodor Moga, doi tineri sportivi ai clubului, au avut de înfruntrat doi adversari puternici, sportivi ai clubului Scorpions Iași, pe Ianis Hodorogeanu și pe Dănuț Iacob. Cei doi luptători din Alba au făcut meciuri bune, dar au fost învinși de sportivii ieșeni.

” A fost un test mare pentru noi participarea în UFT Junior. Am avut adversari puternici, bine pregătiți din punct de vedere tehnic, dar și fizic. Însă, sportivii clubului s-au ridicat la nivelul adversarilor.

După luni de antrenament s-au văzut rezultatele, atât din punct de vedere tehnic dar și al fizicului. Am reușit patru victorii, patru victorii în lupte puternice.

Mai mult de atât am văzut și unde mai avem de lucrat. După weekendul de lupte la Cluj, ne întoarcem în sala de antrenamente, de la Alba Iulia și de la Sebeș.

De asemenea, noua grupă de la Aiud este la început de drum, grupă, antrenată de Paul Tolas.

Îi invităm pe toți cei care vor să practice kickbox-ul alături de noi. Avem antrenamente destinate celor care vor să meargă la competiții, cum sunt băieții care au participat în gala de la Cluj, dar și antrenamente pentru cei care vor să practice kickbox-ul din placere și pentru întreținere fizică.

La Alba Iulia, spre exemplu, în grupa de seara, de la ora 20.00, avem sportivi de toate vârstele și care zi de zi lucrează în diferite domenii, dar seara, pentru aproape două ore își pun echipamentul de kickbox și se antrenează cot la cot.

Cu sportivii de performanță ne pregătim pentru următoarele gale, avem câteva perspective, printre ele, este deplasarea lui Paul Tolas, alături de echipa României, la Campionatul Mondial de Kickbox, care se va ține în Egipt”, a declarat pentru alba24.ro, Alin Moldovan, antrenorul clubului Revolution Academy Alba Iulia.

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax