Două femei din Teiuș au fost reținute pentru 24 de ore de polițiști, după ce nu au predat un card bancar card declarat pierdut de o altă femeie din oraș. În loc să predea cardul către o secție de poliție, sau la banca de care aparținea cardul bancar, acestea l-au folosit pentru a face mai multe cumpărături online. 

Publicitate

Polițiștii au intrat pe fir, iar femeile au fost ținta unei percheziții realizate de trupele SAS.

Cazul a fost comunicat de reprezentanții IPJ Alba, în buletinul de presă.

Potrivit IPJ Alba, la data de 15 septembrie 2026, polițiștii din orașul Teiuș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de două femei, în vârstă de 45, respectiv 24 de ani, ambele din orașul Teiuș, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Publicitate
Publicitate

Au folosit cardul pentru cumpărături online

Din cercetări a reieșit că, în data de 27 august 2026, cele două femei ar fi efectuat mai multe tranzacții bancare, în mediul online, folosind fără drept cardul bancar al unei femei, în vârstă de 49 de ani, din orașul Teiuș, pe care aceasta l-ar fi pierdut, aspect pe care femeia l-a sesizat polițiștilor în data de 31 august 2026, ocazie cu care a semnalat și faptul că ar fi fost efectuate mai multe tranzacții bancare cu cardul său, în valoare totală de 1908, 63 lei.

Pentru documentarea și probarea activității infracționale, polițiștii au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, emis de Judecătoria Aiud, în orașul Teiuș.

Publicitate

Activitatea a fost sprijinită de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Blaj și de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Cele două femei au fost depuse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.

Cercetările sunt continuate.