Connect with us

Eveniment

VIDEO: Percheziții în Alba: dosare de înșelăciune privind fonduri europene și delapidare. Descinderi în șapte locații din județ

Publicat

Polițiștii din Alba au descins, marți, în șapte locații din județ. Sunt două dosare penale privind înșelăciune privind întocmirea documentelor pentru obținerea de fonduri nerambursabile și delapidare. Dosarul de delapidare vizează un fost administrator al unei asociații de proprietari.

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice al Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, pune în executare 7 mandate de percheziție domiciliară, în județul Alba.

Cercetările sunt efectuate în cadrul a două dosare penale, care au ca obiect săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată și delapidare.

Potrivit IPJ Alba, dosarul penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată vizează o persoană fizică și o persoană juridică.

Acestea sunt bănuite că ar fi indus în eroare 5 persoane vătămate (persoane juridice). Le-ar fi prezentat în mod neadevărat că se vor ocupa de întocmirea și depunerea întregii documentații în vederea obținerii de către aceste entități a unor fonduri nerambursabile.


În această fază a cercetărilor, persoanele vătămate s-au constituit părți civile cu 29.000 de lei și 200.000 de euro.

Dosarul penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare vizează o persoană care a avut calitatea de administrator al unei asociații de proprietari, din municipiul Alba Iulia, prejudiciul cauzat fiind estimat la aproximativ 150.000 de lei.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.