Connect with us
Publicitate

Eveniment

VIDEO Percheziții în Alba și alte trei județe din țară, într-un dosar privind obținerea ilegală de fonduri. Valoarea prejudiciului

Publicat

La data de 28 mai, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și ai altor structuri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, au pus în executare 27 de mandate de percheziție domiciliară, la mai multe locații din județele Alba, Cluj, Botoșani și Mehedinți, într-un dosar privind infracțiuni de obținere ilegală de fonduri.   

Potrivit IPJ Alba, din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 2018 – 2020, reprezentanții ai două societăți comerciale ar fi obținut fonduri nerambursabile, prin intermediul unui program național de finanțare, fără ca, ulterior, să respecte prevederile legale și obligațiile contractuale asumate.

În acest sens, există suspiciunea rezonabilă că mai multe utilajele cumpărate cu ajutorul acestor fonduri ar fi fost folosite de către o altă societate comercială, iar persoanele care ar fi fost angajate de către societățile comerciale care au obținut finanțarea nu ar fi prestat activitatea pentru acestea.

Prejudiciul cauzat este de peste 350.000 de lei.

În urma perchezițiilor, la locațiile vizate, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor,  mijloace tehnice de stocare, documente contabile și alte înscrisuri cu valoare probatorie.

Totodată, au fost descoperite două utilaje folosite în construcții, achiziționate prin intermediul programului de finanțare cu fonduri nerambursabile.

În urma activităților desfășurate, două persoane au fost conduse la sediu, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.

Activitățile au fost realizate cu sprijinul polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Cluj, Botoșani și Mehedinți, precum și al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean „Alexandru Vaida Voievod” Cluj.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate