Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO: PERCHEZIŢII la o reţea de hoţi care opera în Alba, Mureş şi Cluj. Au furat seminţe agricole şi fertilizanţi

Publicat

Poliţiştii din Mureş, cu sprjinul Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliției Române, au efectuat marţi 19 percheziţii la locuinţele unor persoane bănuite de furturi, precum şi la locuinţe şi ferme agricole ale unor persoane bănuite că ar fi achiziţionat bunuri provenite din furturi.

La data de 22 mai, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighişoara, cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliției Române, au efectuat 19 percheziţii la locuinţele unor persoane bănuite că ar fi sustras de pe raza judeţelor Mureş, Cluj şi Alba seminţe agricole, acumulatori auto şi combustibil din autotrenuri parcate.

La percheziții au fost identificate şi ridicate recipiente din plastic conţinând fertilizanţi, ambalaje din hârtie pentru seminţe agricole, 200 de litri de motorină şi recipientele din plastic aferente, 400 de pachete ţigări, precum şi unelte.

În urma activităţilor investigative efectuate de polițiști, au fost depistaţi trei bărbaţi, de 44, 29, respectiv 27 de ani, din judeţul Mureş, bănuiţi că, în luna aprilie 2018, ar fi pătruns prin efracţie într-o societate comercială, de pe raza judeţului Mureş, de unde ar fi sustras seminţe agricole şi fertilizanţi, în valoare de peste 30.000 de lei.

Faţă de cei trei bărbaţi poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighişoara pentru a fi dispuse măsurile legale.

Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale în cauză.

La acţiune au participat şi jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mureş.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax