Eveniment
VIDEO: Piatra Craivii, de la iarnă spre primăvară. Imagini filmate cu drona, deasupra unui monument de o frumusețe aparte

Piatra Craivii, care domină vizual satele de la poalele ei, poate fi văzută și de sus. Un cititor Alba24 a transmis o filmare cu drona, realizată chiar de el în weekendul care a trecut.
Georgian Bența este videograf și web designer la Light Workers și locuiește la Cluj-Napoca. Este un pasionat de natură și a decis să împletească această preocupare, cu tehnologia.
Așa a apărut filmarea cu drona, cu ajutorul căreia a suprins imagini extraordinare deasupra unuia dintre cele mai frumoase monumente ale naturii din Alba.
”La doar 20 de kilometri de Alba-Iulia, se afla un loc de o frumusețe aparte pe care weekendul trecut am avut ocazia să-l surprind în câteva cadre din dronă, surprinzând trecerea naturii de la sezonul de iarnă, la primăvara mult așteptată” a scris acesta.

În zona Piatra Craivii (sat Craiva, comuna Cricău, județul Alba) se găsesc vestigiile unei cetăți și ale unei așezări a dacilor din secolele II î.C. – I d.C. (incintă de piatră și sanctuare).
Aceasta este clasată în lista monumentelor istorice din județul Alba cu cod LMI AB-I-s-A-00028.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News