Economie
VIDEO: Plafonarea prețurilor la energie, prelungită de Guvern. Care sunt termenele anunțate de premierul Marcel Ciolacu

Guvernul prelungește plafonarea prețului la energie electrică și gaz. Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că măsurile vor fi aprobate joi în ședința Guvernului.
Pentru energie electrică, schema va fi prelungită cu trei luni. Pentru gaz, plafonarea va continua un an.
”Aprobăm azi continuarea plafonării prețului energiei și gazelor, pentru a proteja populația și a susține economia. La energie, prelungim schema cu 3 luni, până la final de iunie, iar între timp venim cu măsuri pentru a mări volumele din piață, ca prețul să rămână scăzut.
La gaze, vom păstra plafonarea încă un an pentru a refacem stocurile pentru iarna viitoare la prețuri suportabile”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Potrivit planurilor Guvernului, plafoanele de preț final la energie electrică din prezent vor fi aplicate până la 30 iunie 2025, iar cele la gaze – până la 31 martie 2026. În mod corelativ, la gaze, va fi menținută, până la 31 martie 2026, obligația producătorilor din România de a livra angro la preț reglementat fix de 120 lei/MWh, pentru consumul populației și al CET-urilor care alimentează sistemele centralizate de încălzire, scrie profit.ro
Până în 15 iunie, autoritățile trebuie să elaboreze o metodologie în baza căreia să se stabilească un nou sistem de sprijin pentru consumatorii de energie și gaze.
UPDATE: precizări ANRE
Președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, George-Sergiu Niculescu, a făcut precizări, joi, în contextul deciziei Guvernului.

”(…) fără aceste măsuri pe care Guvernul României le-a luat, în momentul de față am fi avut mari probleme, atât din perspectiva suportabilității consumatorilor non-casnici, și vorbim aici de menținerea competitivității pe piețele interne și externe, iar din punct de vedere al consumatorilor casnici am fi avut mari probleme în nivelul de suportabilitate al facturii (…).
Cred că trebuie să dăm dovadă de maturitate în ceea ce privește piața de energie. Și atunci când văd pe comparatorul de prețuri – și am văzut acum ceva timp – oferte din partea unor furnizori de energie electrică de 8 lei per kilowatt-oră, deci aproximativ 8.000 lei per megawat-oară, oferte pentru consumatori casnici după 1 aprilie, de asemenea sunt oferte neserioase. (…) îmi doresc ca un consumator să migreze de la un furnizor la altul, astfel încât furnizorii să-și dea seama că s-a terminat perioada aceea în care consumatorul era captiv și plătea orice preț pe care furnizorul îl cerea”, a arătat acesta.
Oficialul ANRE le-a transmis furnizorilor că ar trebui să fie mai activi în piața de energie, în condițiile în care cantități mari de energie sunt achiziționate de traderi, iar acest lucru se vede în facturile consumatorilor.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News