Liberalii au făcut primele declarații oficiale după demiterea Guvernului Bolojan. Acestea au fost făcute marți seara, în jurul orei 21.40, după ședința Biroului Politic Național al PNL. 

Declarațiile au fost făcute în cadrul unei declarații de presă. În deschidere a vorbit Ilie Bolojan, apoi primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a citit deciziile luate de conducerea PNL. 

Publicitate

”A fost o dezbatere lungă. Au fost discuții legate de traiectoria Partidului Național Liberal, de ceea ce trebuie să facem în perioada următoare pentru România și pentru cetățenii țării noastre. Prin decizia de astăzi, Partidul Național Liberal confirmă că este un partid cu demnitate, un partid care va lucra în anii următori pentru a construi un pol de modernizare și pentru a contribui la o Românie modernă, la o Românie fără privilegii, fără sinecuri, la un stat care creează condiții de prosperitate pentru cetățenii țării noastre”, a declarat Ilie Bolojan.

Publicitate


”Având în vedere rezultatul votului exprimat în Parlamentul României asupra moțiunii inițiate de Partidul Social Democrat și Alianța pentru Unirea Românilor, prin care s-a creat, de facto, o nouă majoritate parlamentară, Partidul Național Liberal, în acord cu deciziile statutare adoptate anterior ca răspuns la criza politică declanșată de către PSD, adoptă prezenta decizie.

Punctul 1. Clarificarea responsabilității politice

Criza politică a fost generată de către PSD, prin boicotarea sistematică a programului de guvernare, la negocierea și adoptarea căruia a participat în mod direct. Reformele asumate în acest program de către toate partidele care l-au adoptat au fost întârziate sau compromise de către liderii social-democrați.

Publicitate

PSD este astfel responsabil pentru agravarea crizei politice, care a culminat cu inițierea și votarea moțiunii de cenzură. La inițierea și votarea moțiunii de cenzură, AUR poartă responsabilitatea politică în egală măsură cu PSD. Partidele care au creat criza politică au datoria să își asume consecințele.

Punctul 2. Asumarea guvernării de către noua majoritate creată de către PSD

PSD a acționat pentru destrămarea coaliției de guvernare formate anul trecut, iar apoi, împreună cu AUR, a creat majoritatea parlamentară pentru inițierea și adoptarea moțiunii de cenzură și demiterea Guvernului. În consecință, PSD ar trebui să își asume guvernarea și să nu fugă de răspundere, așa cum a făcut în ultimele luni.

Publicitate

În condițiile în care PSD nu și-a respectat angajamentele asumate, nici față de partenerii de coaliție, și a acționat în mod iresponsabil în acest context dificil pentru România, nu mai este un partener credibil pentru Partidul Național Liberal în procesul de formare a unui nou guvern.

Punctul 3. Poziția PNL în actualul context politic

În acest nou context politic, Partidul Național Liberal își menține deciziile adoptate de forurile statutare și va rămâne în opoziție, exercitând un rol activ, responsabil și constructiv în interesul cetățenilor și al stabilității economice.

Punctul 4. Angajamentele Partidului Național Liberal

Partidul Național Liberal își reafirmă angajamentele pe care le va susține și în opoziție, cu toate mijloacele parlamentare, în perioada următoare: finalizarea obiectivelor din PNRR și adoptarea legislației pentru îndeplinirea jaloanelor, susținerea programului de relansare economică, programul SAFE, procesul de aderare la OCDE și menținerea echilibrelor bugetare”, a precizat Ciprian Ciucu.

Publicitate

”Mulțumesc! Vă mulțumesc pentru participarea la această declarație de presă. A fost o zi lungă. Începând de mâine, vă vom face declarații și vom clarifica toate aspectele.

Sărut mâinile, o seară liniștită! Dumnezeu să aibă în pază România!”, a încheiat declarația de presă, Ilie Bolojan.