Peste 100 de angajați ai Penitenciarului Aiud participă joi, 21 septembrie, între orele 8.30-9.30, la un miting de protest organizat în fața unității de detenție. 

Revendicările oamenilor țin de aplicarea legii cadru care le guvernează activitatea, plata unor drepturi stabilite pentru structurile din sectorul de apărare și ordine publică, respectiv norma de hrană și norma de echipare la valoarea actualizată, fără plafonări și deblocarea posturilor vacante.

Publicitate

De asemenea, angajații mai vor excluderea sistemului penitenciar de la aplicarea unui proiect de lege aflat în atenția Guvernului (legea austerității), privind o serie de măsuri menite să scadă cheltuielile în sectorul public.

”Directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor ne amenință mai mult sau mai puțin voalat cu Parchetul.

Transmite directorilor de unitate să ia toate masurile de împiedicare a personalului să-și exercite dreptul legal și constituțional de a protesta și de a refuza munca suplimentară.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Și asta pentru că știe că Sistemul penitenciar nu poate funcționa fără sutele de mii de ore de ore suplimentare efectuate de personalul din penitenciare. Și zeci de mii de zile de concediu de odihnă neefectuate, unele chiar din anul 2021.

Mergem mai departe refuzând munca suplimentară”, se arată într-un comunicat al sindicatelor.