Connect with us
Advertisement

Eveniment

VIDEO: Povestea primarului din Alba, ales liderul comunei la Revoluție și rămas în funcție de atunci. Iancu Popa are 9 mandate

Publicat

Iancu Ioan Popa urcă scările Primăriei Sântimbru, în fiecare zi de aproape 35 de ani. Pe un colț al scărilor, în februarie 1990 a fost ales primar al comunei, apoi, cetățenii l-au votat timp de nouă mandate.

Și din câte se pare mandatul cu numărul nouă nu va fi nici ultimul. La 67 de ani spune că încă este plin de energie și mai are planuri pentru Sântimbru. Este cel mai longeviv primar din Alba și Ardeal. La alegerile din vară a obținut aproape 70% dintre voturile cetățenilor. 

Reporterii alba24.ro au mers în locul în care Ioan Popa și-a petrecut mai bine de jumătate din viață, la el la primărie. Însă, nu a fost o discuție la birou, ci în mers, pe aproape toate străzile din comună.

YouTube video

Știe fiecare stradă și uliță din comună și pe cetățenii care locuiesc în satele aparținătoare. Acum sunt aproape 3.000 de oameni.

De la tineri pe care i-a văzut cum au crescut în curțile și pe străzile comunei, până la vârstnicii satului.

Pentru fiecare loc din comună are o poveste. De la o vârstnică din Dumitra care nu avea un podeț în fața casei pentru a trece un pârâu și până la o fetiță care de curând i-a cerut primarului să îi construiască un tobogan.

Cea mai importantă realizare a sa: digul de pe malul Mureșului

Cea mai importantă realizare a sa poate fi una trecută rapid cu vederea de mulți dintre noi, însă nu și pentru locuitorii comunei.

Este vorba despre digul de pe malul râului Mureș. A început construcția sa după indundațiile din 1998 când mare parte din comună a fost sub ape.

Inundațiile din 1998, sursă foto: Ioan Iancu Popa, Facebook.

După ce apele s-au retras, a mers din casă în casă și a început să ceară teren de la localnici pentru a construi digul. A fost greu, a dus muncă de convingere, dar a reușit.

Școala din Sântimbru de la sobă de teracotă la încălzire prin pardoseală

De la digul de apărare Ioan Popa i-a dus pe reporterii alba24, la școala din Sântimbru care este în reabilitare.

În 35 de ani a văzut cum s-a schimbat sursa de încălzire a elevilor pe timp de iarnă. Sobe de teracotă, calorifere, iar acum în școală se pune încălzire în pardoseală și convectoare electice.

”Fără Europa nu eram aici”

Vorbește direct și nu îi este teamă să facă afirmații. Spune că fără UE și ajutorul oferit de Europa, Sântimbru și România nu erau la nivelul actual de dezvoltare.

Spune că pentru un primar ajutorul politic este necesar și contează mult, dar ”dacă nu ești în gară când vine trenul nu câștigi nimic” (n.r. cu referire la atragerea de fonduri europene).

A decomatat podețe cu banii pe care i-a scos din vânzarea de țigări confiscate la graniță

În 35 de ani le-a văzut pe toate în comuna Sântimbru. Ba chiar a și primit camioane de țigări confiscate la graniță, ca donații în urma unor inundații. Povestește cu umor despre acea întâmplare și își aduce aminte cum a scos bani din țigările cu pricina.

S-a trezit cu o camionetă de țigări. La cei fumători le-a dat câte opt pachete de țigări, iar restul le-a vândut cu 480 de milioane (bani vechi). Cu banii obținuți, a decolmatat 24 de kilometri de canale și a făcut diguri provizorii.

A dat locuri de case pentru tinerii din Totoi

Are planuri mari pentru Sântimbru. Va construi o bază sportivă cu teren de fotbal, tribune, scenă, un skatepark și o pistă de alergare. Însă s-a gândit și la tinerii din comună.

A avut un teren la Totoi pe care l-a parcelat în 24 de bucăți. Ulterior a dat parcelele gratuit, celor ce au vrut să își facă o casă acolo. Iar în timp casele s-au ridicat.

Este mândru de pontonul pe care l-a făcut, dar mai ales de curățenia din comună, chiar dacă s-ar putea și mai bine, a mai spus râzând Iancu Popa.

Video: Daniel Bloss.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. gelu stoian

    sâmbătă, 09.11.2024 at 10:15

    MINCIUNA : Reporterii alba 24.ro au mers in locul in care I.Popa „si-a petrecut mai bine de jumatate din viata, la el la primarie ” > Cand a manacat, si cand a dormit individul asta ?????

  2. Mircea

    sâmbătă, 09.11.2024 at 10:54

    gelu stoian nu te cunosc si nici pe primar nu il stiu ca doar am citit articolul dar dupa comentariul tau cred ca tu esti un beneficiar de ajutor social ca daca aveai minim nivel de cultura sau educatie intelegeai ce voia sa spuna articolul de mai sus

  3. Florina Ciurcu

    luni, 11.11.2024 at 12:03

    ce frumos ați scris despre domnul primar felicitări alba 24 dar un interviu de la locatarii satului Sântimbru a-ți luat? Domnul primar face ce vrea el în primăria din Sântimbru lasă copiii pe străzi sa locuiască unde apuca mai nou da și sfaturi sa ne băgăm copiii la stat în loc să ajute familiile cu copiii care merg la școală îs foarte bine îngrijit ,da case și locuințe sociale celor care nu au copiii care locuiesc in vile și alți stau 9 persoane într-o garsonieră oare e normal?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement