VIDEO: Prezentarea oficială a echipei de fotbal a Clubului Sportiv Municipal Sebeș. LISTA jucătorilor
La Sebeș a avut loc joi, 20 august, prezentarea oficială a echipei de fotbal a Clubului Sportiv Municipal Sebeș. Pentru anul competițional, echipa are în prezent un buget de 600.000 de lei, iar obiectivul principal este promovarea în Liga a III-a.
„Seriozitatea noastră a tuturor, atât a jucătorilor cât și a stafului și, bineînțeles, și a administrației locale, trebuie să ne împingă să mergem și mai departe. Obiectivul nostru este să promovăm în Liga a 3-a. Și, bineînțeles, să creăm acel sentiment plăcut pe stadionul din Sebeș și să ne motivați, prin rezultate, să continuăm zona de investiții în bazele noastre.
Dacă vom avea rezultate bune, și eu sunt convins că vom avea, o să vedeți că, alături de clubul nostru, o să vină și companii private. Așa cum știți, Sebeșul are o dezvoltare economică foarte bună”, a declarat primarul Dorin Nistor.
„Anul acesta, cred că s-au orientat astrele. Și domnul primar, din inițiativa dânsului, ne-a chemat și ne-a convocat la o discuție în a creiona o echipă la nivel de oraș. Bineînțeles că am răspuns cu prezent toți cei care am fost implicați și ne-au dedicat viața acestui fenomen fotbalistic. Faptul că am spus prezent, acesta este efectul.
Acești copii minunați, acești băieți fantastici, care o să ne reprezinte orașului. Ceea ce pot să vă promit eu, în calitatea de președinte al acestei secții, este că o să facem tot ceea ce ne stă î putință să avem o conduită de sportivi adevărați și să avem un parcurs fantastic, adică să nu vă dezamăgim.
Eu vă mărturisesc că sunt de 30 de ani în acest fenomen, dar nu s-a mai întâmplat așa ceva până acum în acest oraș. Acum avem un sprijin din toate punctele de vedere. N-avem decât să ne rugăm la Dumnezeu să ne dea sănătate și să punem osul la muncă”, a declarat președintele secției de fotbal, Sevistean Popa.
Prezentare Clubul Sportiv Municipal Sebeș 2026
Staff administrativ
Nume - Funcție
- Ordean Dorin Octavian - Președinte CSM Sebeș
- Comșa Zaharia Daniel - Secretar Organizator Competiții
- Fofeldea-Mircea Ioana - Șef Compartiment Financiar-Contabil și Resurse Umane
- Onețiu Adriana - Șef Compartiment Achiziții
- Dreghiciu Dinu - Membru al Biroului CSM Sebeș 2026, reprezentant al C.L. Sebeș
- Cipcigan Patricia Tatiana - Membru al Biroului CSM Sebeș 2026, reprezentant al C.L. Sebeș
Staff tehnic
Nume - Funcție
- Popa Sevistean Daniel - Președinte secție Fotbal
- Oancea Ioan Doru - Antrenor principal seniori
- Aldea George Alexandru - Antrenor grupe copii, preparator fizic
- Maier Cosmin - Antrenor juniori U19
Lotul actual de jucători
Nume și prenume - Nr. tricou - Post - Club de proveniență
- Alisie Ilie Cosmin - 7 - atacant - LPS Sebeș
- Buliga Raul Razvan - 10 - mijlocaș - Gloria Geoagiu
- Catana Andrei Alexandru - 14 - fundaș - LPS Sebeș
- Comșa Emil Daniel - 23 - portar - Viitorul Sântimbru
- Cosma Ioan Vlad - 18 - mijlocaș - LPS Sebeș
- Cristea Mario Nicolae - 6 - mijlocaș - LPS Sebeș
- Cuntan Denis Nicolae - 3 - fundaș - Metalurgistul Cugir
- Davel Roberto Mario - 20 - fundaș - LPS Sebeș
- Fleaca Teodor Andrei - 22 - fundaș - Industria Galda
- Ghițan Robert Ioan - 11 - mijlocaș - LPS Sebeș
- Grosu Ștefan Alexandru - 5 - mijlocaș - C.S.U. Alba Iulia
- Lancranjan Claudiu Nicolae - 8 - mijlocaș - LPS Sebeș
- Lazar Alexandru Ioan - 12 - portar - Viitorul Sântimbru
- Moise Luca Radu - 25 - fundaș - LPS Sebeș
- Moș Ianis Mihai - 16 - mijlocaș - LPS Sebeș
- Nicola Matei - 24 - fundaș - LPS Sebeș
- Popescu Bogdan Teodor - 4 - fundaș - Viitorul Sântimbru
- Radac Fabian Ioan - 21 - mijlocaș - LPS Sebeș
- Radu Mihai Ștefan - 15 - fundaș - Gloria Geoagiu
- Serb Iulian Cosmin - 19 - mijlocaș - Industria Galda
- Șerban Florin Alexandru - 1 - portar - Performanța Ighiu
- Todea Sergiu George - 17 - atacant - LPS Sebeș
- Ursu Raul Andrei - 13 - fundaș - LPS Sebeș
- Vintila Mihai Florin - 2 - fundaș - LPS Sebeș
- Vlad Eric Sebastian - 9 - atacant - LPS Sebeș
Media de vârstă a lotului actual: 21 de ani și 2 luni
Transferuri de la
- 15 - LPS Sebeș
- 3 - Viitorul Sântimbru
- 2 - Industria Galda, Gloria Geoagiu
- 1 - Metalurgistul Cugir, C.S.U. Alba Iulia, Performanța Ighiu
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (0)