Primarul Municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat că în acest an are în plan reabilitarea a două parcuri din oraș. Este vorba despre Parcul Rotary și Parcul Petőfi Sándor din cartierul Berc. 

”În acest an avem planificată reabilitarea a două parcuri. Unul dintre ele este Parcul Rotary, înființat de noi acum 20 de ani, în urma unei colaborări cu Rotary Blaj.

Publicitate

În acest an, pe lângă acest parc pe care îl vom reabilita și pe care sper să îl finalizăm până la 1 mai, vrem să reabilităm și un obiectiv mult mai mare și să îl redăm publicului: Parcul Petőfi Sándor din cartierul Berc. Investiția în Parcul Rotary, aici unde ne aflăm, va fi de aproximativ 250.000 de lei.


Va fi un părculeț așa cum v-am obișnuit în ultima vreme să îl realizăm, cu sistem de udare automat, cu multă verdeață și cu un aspect de bun-gust. Vom schimba tot ce ține de iluminat, bănci și mobilier urban.

Publicitate

În plus, sunt necesare și câteva lucrări de canalizare. Întreaga zonă va fi schimbată și modernizată, astfel încât, cel puțin încă 20 de ani, să nu mai fie nevoie să intervenim în acest parc.

În primul rând, vrem să îl redăm oamenilor. Fiind o zonă foarte aglomerată, aici pe strada Eroilor, vrem să le oferim bucuria ca, atunci când ies din bloc, să se poată așeza în verdeață și să vadă verde în jurul lor, așa cum i-am obișnuit”, a declarat primarul din Blaj, Gheorghe Valentin Rotar.