Connect with us
Advertisement

Eveniment

VIDEO: Primele imagini cu momentul jafului de la Muzeul din Drents, publicate de Poliția Olandeză

VIDEO: Primele imagini cu momentul jafului

Publicat

VIDEO: Primele imagini cu momentul jafului de la Muzeul din Drents. Poliţia olandeză a publicat o filmare de pe o cameră de supraveghere, cu momentul în care hoţii pun la cale explozia de la Muzeul din Drents, apoi intră în clădire pentru a fura cele patru artefacte extrem de valoroase din tezaurul dacic al României.

Printre acestea se numără coiful de la Coţofeneşti şi trei brăţări dacice, fiind considerate unele dintre cele mai importante piese ale patrimoniului nostru.

VIDEO: Primele imagini cu momentul jafului au fost publicate de Poliția Olandeză

În video se observă cum trei indivizi forţează intrarea în muzeu. La scurt timp după, camerele de supraveghere surprind momentul exploziei.

Zona a fost imediat acoperită de fum, iar hoții s-au mișcat rapid.

YouTube video

Expoziţia – care putea fi vizitată pentru ultima dată în acest weekend – găzduia 673 de obiecte din metale preţioase, provenind din peste 50 de tezaure aflate în colecţiile a 18 muzee din România.

Printre exponate se aflau și 10 piese ale Muzeului Național al Unirii.

Vezi și VIDEO: Ce spun reprezentanții Muzeului Național al Unirii despre spargerea din Olanda. Instituția avea acolo 10 piese dacice

Reamintim faptul că sâmbătă, jurul orei patru fără un sfert, a avut loc o explozie la Muzeul Drents.

Bubuitura a spart mai multe geamuri ale muzeului şi ale clădirilor din jur, scrie RTV Drenthe.

Un localnic care locuiește vizavi de clădire a raportat că a fost o explozie puternică. „La început am crezut că sunt artificii”, le-a spus el jurnaliștilor de la o televiziune olandeză.

Una dintre capodoperele furate sâmbătă este coiful de aur de la Coțofenești, vedeta expoziției, scrie presa olandeză.

Piesa este realizată din aur aproape pur, dar nu are mare valoare dacă este topită , fiind ușoară (770 de grame). Are însă o mare valoare arheologică, spun autoritățile.

De asemenea au fost furate 3 dintre celebrele brățări dacice furate de braconieri din Munții Orăștiei și recuperate de autoritățile române.

Directorul general al muzeului, Harry Tupan, a numit-o o „zi neagră pentru Muzeul Drent și pentru Muzeul Național de Istorie din București”, pe siteul instituției olandeze..

Jaful pieselor dacice din Olanda: Ce spune poliția olandeză

„În jurul orei 04:15, am primit o sesizare cu privire la incendiul unei mașini în apropierea intersecției dintre Grolloërstraat și Marwijksoord cu N33, în apropiere de Rolde.

La autoturismul în flăcări nu se afla nimeni. Considerăm că acest autoturism are o legătură cu explozia și cu spargerea muzeului.

Este posibil ca persoanele suspecte din apropierea incendiului să fi trecut la un alt vehicul”, transmite poliția.

Este posibil ca locuitorii din apropierea muzeului, de locul incendiului și de posibila rută a suspecților să fi văzut persoane sau vehicule suspecte .

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Gerula

    duminică, 26.01.2025 at 15:39

    Am inteles ca muzeul a fost proaspat renovat, m-as mira sa nu fi lucrat conationali pe acolo…care macar au dat pontul daca nu au executat

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement