Eveniment
VIDEO: Primul articol despre Alba, scris de un ”robot”. Am testat funcționarea Inteligenței Artificiale. Cum funcționează OpenAi
Alba24 a cerut OpenAI, cel mai puternic generator de texte bazat pe Inteligența Artificială, să scrie un articol despre județul Alba, de la zero.
Am încercat să aflăm cum funcționează aplicația și cât de folositoare poate fi.
ChatGPT a fost „antrenat” pe cantități uriașe de date, însă nu oferă mereu răspunsuri corecte și sfatul celor de la compania OpenAI este să verificați orice informație, nu să o luați de bună.
Dincolo de asta, aplicația este revoluționară.
I-am cerut redactarea unui articol în limba română despre cele mai frumoase locuri din județul Alba, fără a-i oferi mai multe detalii legate de ce ne interesează mai exact.
După câteva secunde de ”gândire”, textul a început să curgă pe ecran. OpenAI a intuit natura solicitării și a scris textul într-o formă de informație turistică.
Totuși, după ce a amintit corect două obiective turistice, OpenAi a ”sărit” granițele județului și a început să introducă în text informații turistice din zona Sibiului.
Solicitare: ”Scrie un articol despre cele mai frumoase locuri din județul Alba”
Textul generat de OpenAI:
”Județul Alba este un loc minunat, cu o varietate de atracții turistice care încântă vizitatorii cu frumusețea lor naturală și istorică.
Iată câteva dintre cele mai frumoase locuri din județul Alba pe care trebuie să le vizitați:
- Cetatea Alba Iulia este una dintre cele mai impresionante atracții din județ. Construită în secolul al XIII-lea, cetatea a fost un important centru politic și militar în istoria României. Vizitatorii pot explora zidurile cetății și turnurile sale, precum și bastioanele și poarta de intrare.
- Parcul Național Apuseni oferă oportunități pentru drumeții, pescuit și camping. Aceasta este una dintre cele mai mari rezervatii naturale din Romania, și cuprinde o varietate de ecosisteme, cum ar fi păduri de foioase și conifere, platouri muntoase și văi adânci…”
Un alt exemplu de text scris de aplicație, pe baza unei solicitări simple și extrem de generale. Am încercat să scriem cu ajutorul ei un articol pe tema alegerilor locale de anul viitor.
Solicitare: ”scrie un articol pe tema alegerilor din 2024 in județul alba”
Textul general de OpenAI:
”Alegerile din 2024 din județul Alba promit să fie o competiție interesantă pentru cele două principale partide politice din România, PSD și PNL.
După o perioadă de guvernare PNL, PSD pare să aibă o șansă bună la câștigarea mandatului de președinte al Consiliului Județean.
În ceea ce privește programul lor electoral, PNL se concentrează pe dezvoltarea infrastructurii și a serviciilor publice în județul Alba, inclusiv prin investiții în drumuri și transport public, precum și prin sprijinirea IMM-urilor și a turismului.
De asemenea, ei promit să îmbunătățească calitatea serviciilor de sănătate și educație din județ.
PSD, pe de altă parte, se concentrează pe sprijinirea agriculturii și a industriei locale. Ei de asemenea se angajează să îmbunătățească serviciile sociale pentru categoriile vulnerabile din județ.
Cu toate acestea, în ciuda promisiunilor ambelor partide, este important pentru electoratul din Alba să analizeze cu atenție recordul de realizări al fiecărei echipe și să ia o decizie informată în ceea ce privește viitorul județului lor”.
Despre OpenAI
OpenAI este un laborator de cercetare a inteligenței artificiale format din corporația cu scop lucrativ OpenAI LP și compania-mamă, organizația non-profit OpenAI Inc.
Compania are scopuil de a promova și dezvolta o Inteligență Artificială prietenoasă într-un mod de care să beneficieze întreaga omenire.
Afost înființată la San Francisco la sfârșitul anului 2015 de Elon Musk, Sam Altman și alții, care au promis împreună un miliard de dolari SUA.
Musk a demisionat din consiliul de administrație în februarie 2018, dar a rămas finanțator.
În 2019, OpenAI LP a primit o investiție de 1 miliard de dolari SUA de la Microsoft.
Tot Microsoft este în discuții cu OpenAI pentru a investi 10 miliarde dolari în companie și pentru a integra chatbot-ul ChatGPT în produse precum Word, Outlook și Powerpoint.
GPT-3, procesare a limbajului, de ultimă generație
GPT-3 (Generative Pretrained Transformer 3) este un model AI de procesare a limbajului de ultimă generație, dezvoltat de OpenAI.
Este capabil să genereze text asemănător unui om și are o gamă largă de aplicații, inclusiv traducerea limbii, modelarea limbii și generarea de text pentru aplicații precum chatbots.
Este unul dintre cele mai complexe și mai puternice modele AI de procesare a limbajului de până acum, cu 175 de miliarde de parametri.
Cea mai obișnuită utilizare până acum este crearea de ChatGPT – un chatbot de mare capacitate.
Descrierea de mai sus îi aparține.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News