Connect with us
Advertisement

Eveniment

VIDEO: Procurorul general propune măsuri mai dure pentru a combate propaganda legionară și incitarea la violență

parchetul general

Publicat

Procurorul general propune înăsprirea legislației privind incriminarea persoanelor care promovează organizații fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, având în vedere creșterea radicalismului în spațiul public.

Potrivit acestuia, legislația privind sancționarea incitării la violenţă, ură și discriminare împotriva unor persoane trebuie schimbată în contextul în care discursul public a fost marcat în ultima vreme de astfel de manifestări.

Într-o postare pe pagina de Facebook a Ministrului Public, procurorul general Alex Florența a transmis că, în contextul creșterii manifestărilor caracterizate prin discurs instigator la violență, ură sau discriminare, Parchetul General face „demersurile necesare pentru tragerea la răspundere penală a tuturor celor care se fac vinovați de săvârșirea unor infracțiuni”.

„Parchetul General monitorizează semestrial situația dosarelor având ca obiect infracțiuni prevăzute de OUG nr.31/2002, precum și a infracțiunilor prin care se instigă la acte de violență, la ură sau discriminare, ocazie cu care s-au constatat mai multe aspecte.

În primul rând, numărul scăzut de sesizări vizând comiterea acestor infracțiuni, care să provină de la organele de poliție, alte instituții cu atribuții în combaterea discriminării sau persoane fizice ori juridice. Astfel, în intervalul 2018-2022 la nivelul întregului Minister Public s-a înregistrat o medie de 21 de astfel de sesizări pe an.

Urmare a constatării acestor aspecte, au fost luate măsuri în vederea dinamizării activității pe linia combaterii acestui fenomen, în cursul anului 2024 fiind demarate mai multe acțiuni având ca obiect infracțiuni prevăzute de OUG nr.31/2002, atât la nivelul Parchetului General, cât și la nivel național.

Ca regulă generală, Parchetul General nu are însă o competență proprie în investigarea acestor infracțiuni, care sunt date în competența de soluționare a parchetelor de pe lângă judecătorii”, a precizat procurorul general Alex Florența.

Potrivit acestuia, în situația particulară în care autori ai acestor infracțiuni au fost persoane cu o calitate specială, dintre cele care să atragă competența Parchetului General, procurorii s-au sesizat din oficiu și au demarat anchete, conform propriilor atribuții. Astfel, doar în cursul anului 2024 au fost constituite mai multe dosare penale în care se efectuează cercetări față de persoane având calitatea de parlamentar sau europarlamentar.

Se constată însă că există în continuare zone din țară în care unitățile de parchet nu au primit în cursul acestui an nicio sesizare sau maxim una în baza OUG 31/2002, care să provină de la o autoritate sau instituție cu atribuții în monitorizarea și combaterea comportamentelor incitatoare la ură sau discriminare, ca exemplu în zona de competență a PCA Bacău, Constanța, Galați, la Iași, Oradea sau Suceava.

„În al doilea de rând, în lumina evenimentelor recente și a manifestării tot mai exacerbate în mediul online a unor comportamente ilegale, constând în îndemnarea publicului la săvârșirea de infracțiuni sau incitarea la violenţă și discriminare împotriva unor persoane, se constată necesitatea urgentă de adaptare a legislației existente, pentru a corespunde realităților faptice și noilor forme de manifestare a acestor infracțiuni.

Din această perspectivă, Parchetul General a solicitat crearea unui grup de lucru, din care să facă parte reprezentanți ai instituțiilor din sistemul judiciar și MAI, cu scopul de a promova cât mai rapid mai multe modificări legislative, care să ofere organelor de urmărire penală instrumente actualizate și apte de a combate eficient fenomenul. Cu concursul direct al Ministerului Justiției, o primă întâlnire a acestui grup de lucru a avut loc în data de 18 decembrie”, a mai explicat procurorul general.

În cadrul acestui demers, Parchetul General a formulat mai multe propuneri de modificare a legislației incidente.

  • O primă problemă identificată o reprezintă faptul că anumite prevederi legale sunt de strictă interpretare și limitează drastic situațiile pentru care poate interveni tragerea la răspundere penală a celor care se fac vinovați de săvârșirea acestor infracțiuni.

Cu titlu de exemplu, OUG nr. 31/2002 incriminează fapta persoanei care promovează, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de crime de război. Din această perspectivă, infracțiunea menționată are ca premisă existența unei hotărâri de condamnare prin care să se fi stabilit anterior vinovăția persoanelor al căror cult este în prezent promovat.

Or, aceste condiții prevăzute de norma de incriminare limitează semnificativ sfera persoanelor a căror apologie în discursul public poate întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni, de cele mai multe ori simplele referințe generale la personaje istorice care nu au suferit astfel de condamnări penale neîntrunind condițiile prevăzute de textul incriminator.

De aceea, Parchetul General propune amendarea textului de lege, prin incriminarea faptei de a promova, în public, cultul persoanelor care au făcut parte din conducerea unei organizații fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, independent de existența unei hotărâri de condamnare față de acea persoană, modificare care ar fi aptă să acopere toate situațiile de acest tip pe care le constatăm azi în mediul public.

  • De asemenea, conduite publice nocive, cu un conținut vădit jignitor sau defăimător, ori anumite acte de amenințare implicită, nu îmbracă în prezent forma ilicitului penal, neregăsindu-se între modalitățile alternative de săvârșirea ale unor infracțiuni precum ultrajul.

De aceea, Parchetul General propune anumite modificări legislative care să permită tragerea la răspundere penală inclusiv a acelor situații în care nu sunt proferate ameninţări exprese la adresa unei persoane, dar prin forma de manifestare, imaginile postate, recuzita folosită, ele reprezintă forme de amenințare implicită, dar cu un puternic efect intimidant.

  • Totodată, prevederea unor limite de pedeapsă reduse pentru aceste infracțiuni nu permite utilizarea unor metode speciale de cercetare, aspect apt să afecteze negativ demersul investigativ în astfel de cauze, și nici luarea unor măsuri preventive mai severe, în funcție de gravitatea faptei. Ca exemplu, infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice este sancționată cu o pedeapsă maximă de 2 ani sau amendă, iar infracțiuni ca instigarea publică sau incitarea la ură sau discriminare cu o pedeapsă maximă de 3 ani sau amendă. În mod similar, e cazul infracțiunilor prevăzute în OUG nr.31/2002.

De aceea, Parchetul General propune creșterea limitelor maxime de pedeapsă pentru aceste infracțiuni, demers care ar oferi organelor de urmărire penală posibilitatea utilizării unui spectru mai larg de metode de cercetare și ar avea, în același timp, un efect descurajant mult mai pronunțat.

  • Se constată totodată o deficiență majoră în faptul că anumite comportamente ilegale, cum este discursul instigator la ură, sunt sancționate deopotrivă atât ca și contravenţie, cât şi ca infracțiune.

Problematica care derivă din această situație o constituie riscul incidenței principiului ne bis in idem, astfel cum este interpretat în jurisprudența CEDO, în sensul că, odată aplicată o sancțiune contravențională, rămasă definitivă, aceasta are semnificația unei acuzații în materie penală, putând fi un impediment la punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea unei soluții de condamnare pentru aceeași faptă ca și infracțiune.

Există astfel riscul ca în majoritatea situațiilor de acest tip dispozițiile penale să rămână fără aplicare, întrucât fapta care a determinat sancțiunea mai ușoară, respectiv contravenția, a fost soluționată anterior cauzei penale. Făptuitorul are interes să accelereze procedura administrativă și să tergiverseze procedura penală. Or, scopul contravenției nu poate fi exonerarea de răspundere penală pentru săvârșirea unei infracțiuni.

În acest sens, Parchetul General a propus o serie de modificări ale Ordonanței de Guvern nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea formelor de discriminare. Acestea vizează situația când persoana împuternicită să aplice sancţiunea contravențională apreciază că fapta a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, constituie infracţiune, moment în care are obligația de a sesiza imediat organele de urmărire penală competente, fără a aplica sancțiunea contravențională.

Prescripţia aplicării sancţiunii contravenționale nu va curge pe tot timpul în care cauza s-a aflat în faţa de urmărire penală ori în faţa instanţei de judecată.

Nu în ultimul rând, încă din cursul lunii iulie a acestui an, la nivelul Parchetului General s-a constituit un Grupul de lucru pentru implementarea unei proceduri unitare de cooperare cu ANCOM, care să permită unităților de parchet transmiterea în timp real, printr-un canal de comunicare directă a tuturor solicitărilor de eliminare a conținutului ilegal din mediul online, precum și identificarea tuturor categoriilor de conținut ilegal care pot face obiectul unei astfel de măsuri.

„Parchetul General asigură pe această cale, pe toți cetățenii, că acțiunile pe linia combaterii violenței în mediul online și a tragerii la răspundere penală a persoanelor care incită la acte de violență sau la săvârșirea unor infracțiuni vor continua în perioada următoare, la nivelul unităților de parchet din întreaga țară fiind demarate mai multe anchete având acest obiect.

De asemenea, Parchetul General va asigura și pe viitor comunicarea la timp către spațiul public a tuturor demersurilor pe care le întreprinde în limita competențelor ce i-au fost atribuite”, a mai explicat procurorul general.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    vineri, 20.12.2024 at 12:45

    Mă, altu-i baiul,anularea tuturor dosarelor de furăciune ale protejaţilor politici. Şi-s tare multe şi interpretate cum bate vântul. Asta-i problema majoră, nu un descreierat care spune nişte fraze despre legionari şi alte năzbâtii.Treci la lucruri serioase, nu la nimicuri.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement