VIDEO: Protest spontan la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba. Joi, angajații nu se vor prezenta la muncă
Protest spontan la Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Alba. Miercuri dimineața, zeci de angajați ai instituției au oprit lucrul pentru circa o oră și au ieșit în fața instituției, în semn de protest față de noile prevederi ale legii salarizării.
Angajații AJFP Alba au purtat pancarte cu mesajul „Protest spontan. Vrem decență și respect pentru importanța muncii depuse”.
„Astăzi colegii au ieșit în acest protest spontan datorită nemulțumirii acumulate de noile prevederi ale legii salarizării, în special pierderile la salarii.
Noi în anul 2023 am avut un protocol încheiat cu Ministerul de Finanțe prin care am solicitat să ni se emită un statut al funcționarului public din Finanțe, precum și grilă separată în noua lege a salarizării. La momentul actual nu avem aceste prevederi cuprinse. Dimpotrivă, toți colegii, atât la nivel central cât și teritorial, vor avea scăderi majore în noua grilă, între 2.000 și 4.000 de lei.
A ajuns ca un funcționar proaspăt intrat în rândurile funcționarilor publici, debutant sau asistent, să aibă salariu cât o femeie de serviciu.
Noua lege a salarizării care este făcută pentru familia noastră operațională nu reflectă complexitatea și importanța muncii depuse, astfel că noi de dorim ca această lege să fie modificată și să ne acorde Guvernul importanța care o merităm în această lege”, a declarat pentru Alba24 liderul Sindicatului Finanțe Alba, Mihai Florin Oană.

Joi, 4 iunie - „O zi fără Finanțe”
Potrivit liderului Sindicatului Finanțe Alba, Mihai Florin Oană, acțiunea de protest va continua și joi.
Pe 4 iunie, angajații din Finanțe din țară nu se vor prezenta la muncă.
„Avem stabilit la nivel de toată țara, colegii să fim uniți și să facem o zi fără finanțe”, a mai transmis Mihai Florin Oană.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuitȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24






Comentarii (0)