Angajații Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Alba au organizat luni dimineața un protest spontan. Funcționarii publici sunt nemulțumiți privind modul de redactare și forma Legii salarizării unice, prezentată de către Guvernul României.

Publicitate

Responsabil pentru organizarea protestului este organizația de sindicat de la nivelul instituției, condusă de președintele ec. Constantin Sura.

„Am ieșit astăzi să protestăm într-un protest spontan, între orele 10:00 și 12:00. Solicităm, în urma consultării cu salariații din Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială, să se retragă legea salarizării în forma în care a fost prezentată acum, deoarece suntem nemulțumiți de forma în care a fost realizată.

Publicitate

Solicităm discutarea acestei legi în Parlament, în urma consultării cu organele sindicale la nivel central.

Ca revendicări, de asemenea, solicităm ca să se respecte dreptul constituțional la muncă egală, salarii egale, respectiv în grile de salarizare prezentate în lege, salariații la nivel central au un nivel de salarizare superior față de cei din teritoriu.

De asemenea, solicităm să se discute în teritoriu ceea ce se realizează în birouri la nivel central”, a transmis pentru Alba24 liderul de sindicat, Constantin Sura.